Yahoo! şi-a schimbat logo-ul. Vezi cum arată

Grupul de internet american Yahoo! Inc. a dezvăluit noul său logo, care a păstrat semnul exclamării şi culoarea violet, dar are literele mai subţiri decât vechiul logo, informează AFP.
Filip Stan
05 sept. 2013, 16:53
Yahoo! şi-a schimbat logo-ul. Vezi cum arată

„Ne-am dorit un logo care să rămână apropiat de originile noastre (fantezist, violet, cu semnul exclamării), dar care să reflecte evoluţia produselor noastre”, a declarat directorul de marketing al Yahoo!, Kathy Savitt, potrivit Mediafax.

Prin această rebranduire, Yahoo!, un pionier al internetului, încearcă să se reinventeze după ce a fost eclipsat de gigantul Google, proprietarul celebrului motor de căutare online, mai scrie AFP.

Noul logo face parte din strategia actualului director general al companiei, Marissa Mayer, care, anul trecut, în iulie, a preluat conducerea Yahoo părăsind compania Google.

„Din moment ce grupul nostru a evoluat, logoul nostru – esenţa brandului nostru – trebuie de asemenea să evolueze”, a mai spus Kathy Savitt.

Pentru a stârni curiozitatea utilizatorilor săi, Yahoo! a postat timp de o lună un logo diferit în fiecare zi, înainte de a dezvălui, miercuri seară, logoul care va reprezenta de acum înainte imaginea grupului.

Grupul Yahoo! Inc. încearcă să îşi revigoreze imaginea şi să atragă mai mulţi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.

În acest sens, Mayer a cheltuit în ultima perioadă peste 1,2 miliarde de dolari pentru a cumpăra peste 20 de start-up-uri.

Yahoo! a anunţat, recent, că a cumpărat IQ Engines, o aplicaţie de recunoaştere a imaginilor pe care o va folosi pentru îmbunătăţirea serviciului său de fotografii Flickr.

De asemenea, Yahoo! a cumpărat browser-ul Rockmelt (care combină navigarea pe internet cu accesul la reţelele sociale, precum Facebook şi Twitter), dar şi platforma de comerţ electronic Lexity. Totodată, la începutul lunii iulie, Yahoo! a anunţat că a cumpărat compania Qwiki, care dezvoltă o aplicaţie ce îi ajută pe deţinătorii de telefoane inteligente să realizeze propriile filme cu ajutorul fotografiilor.

În luna mai, Yahoo! a anunţat că va prelua Tumblr, serviciu care găzduieşte 108 milioane de bloguri, pentru 1,1 miliarde de dolari, după cum a relatat la momentul respectiv Bloomberg. Tranzacţia urmează să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2013, conform unui comunicat al Yahoo!Inc.

Marissa Mayer a spus, la momentul respectiv, că mizează pe faptul că Tumblr va contribui la creşterea atractivităţii Yahoo! pe piaţa publicităţii online, pe care concurează cu Google şi Facebook.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj