Condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și închis în Penitenciarul Jilava, Remus Tudor este cel care a pus pe masa judecătorilor această vulnerabilitate a sistemului.
El atrage atenția asupra unei fracturi logice și legislative din Codul de Procedură Penală care se răsfrânge direct asupra deținuților. Potrivit acestuia, practica curentă a instanțelor produce efecte abuzive, interzise în mod expres de legea fundamentală a țării și de tratatele internaționale la care România a aderat.
„În concret, semnalez nelegalitatea și neconstituționalitatea articolului 587 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, prin care se stabilesc condițiile prin care se acordă liberarea condiționată, acesta conținând prevederi clare conform cărora „Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii”. Așadar, dacă cererile de liberare condiționată formulate de deținuți sunt respinse, termenul de reiterare a cererii, stabilit de instanță, nu poate fi mai mare de un an, dar începe să curgă de la fata rămânerii definitive a hotărârii, în acest caz statuându-se nelegalitatea și neconstituționalitatea textului de lege, sub două forme, care, în niciun caz nu pot fi calificate erori judiciare, dar pot fi calificate drept fapte delictuale civile – prevăzute de art. 1349 Cod Civil. Prima formă de nelegalitate este evidențiată de faptul că, îndeplinind condițiile de liberare condiționată, condamnatul este analizat în cadrul Comisiei pentru liberări condiționate din penitenciar.
Dacă Comisia nu dispune liberarea condiționată, acordă un termen pentru reiterare, dar nu mai mare de un an. Hotărârea Comisiei din penitenciar este trimisă judecătoriei, instanța putând confirma hotărârea comisiei sau putând-o modifica sub aspectul acordării liberării condiționate sau diminuării termenului de reiterare stabilit de Comisie. În acest moment apar problemele de nelegalitate și neconstituționalitate, care se concretizează în majorarea termenului de reiterare cu o perioadă egală cu cea scursă de la data analizei în cadrul comisiei din penitenciar până la pronunțarea hotărârii judecătorești, acest termen variind între una și două luni, timp care se suprapune peste termenul acordat de penitenciar în condițiile în care judecătoria confirmă hotărârea / propunerea penitenciarului”, precizează deținutul Remus Tudor.
Deși cadrul legal, format din articolul 587, alineatul 3 din Codul de Procedură Penală, articolul 129 din Constituție și articolul 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garantează dreptul la două grade de jurisdicție, realitatea din teren este diferită. În teorie, condamnatul are dreptul de a contesta decizia judecătoriei, urmând ca soluția finală să aparțină tribunalului.
În practică, însă, bărbatul semnalează o anomalie: acest drept devine condiționat, deoarece deținutul este forțat să își asume riscul ca propria cale de atac să îi agraveze situația penală.
„Dacă contestă hotărârea judecătoriei prin care s-a amânat liberarea condiționată, termenul (amânarea) se majorează cu termenul scurs de la pronunțarea hotărârii judecătoriei până la soluționarea contestației de către tribunal. Și acest lucru este posibil pentru că art. 587 alin. 2 Cod de Procedură Penală prevede că „termenul începe să curgă de la râmânerea definitivă a hotărârii”. În condițiile prezentate, cei mai mulți condamnați se tem că termenul de reitarare a cererii de liberare condiționată se va majora și, pentru a nu își agrava situația în propria cale de atac, nu contestă hotărârile judecătoriei sau își retrag contestațiile”, spune deținutul, conform Mediafax.
Remus Tudor a simțit pe pielea lui anomalia legii, pentru că el a fost amânat cu 18 luni și 19 zile tocmai din această cauză.
„În ceea ce îl privește, cu aplicarea dispozițiilor art. 587 alin. 2 Cod de Procedură Penală, atât instanțele, cât și penitenciarul au majorat termenul de 9 luni – propus de Penitenciarul Giurgiu pentru reiterarea cererii de liberare cu 9 luni și 19 zile, situație în care au determinat retragerea contestației mele și au încălcat chiar dispozițiile art. 587 alin. 2 în care se menționează că termenul nu poate fi mai mare de un an”, reclamă el.
Astfel, deținutul încarcerat la Penitenciarul Jilava a acționat în judecată Statul, în baza art. 1349 și art. 1357 Cod Civil „pentru că legile sunt ale Statului, instanțele și penitenciarele sunt ale Statului, prejudiciul este evident, constând într-o amânare de 18 luni și 19 zile nelegală.
Bărbatul a invocat și o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 587 alin. 2 Cod de Procedură Penală, atât în raport cu art. 129 din Constituție, cât și cu art. 21 din Constituție, „fiind evident că, prin reala condiționare a condamnatului cu privire la disponibilitatea de a risca agravarea propriei situații în propria cale de atac, în contestație se încalcă și liberul acces la justiție și dreptul la două grade de jurisdicție”.
Înregistrată oficial la Curtea Constituțională sub numărul de dosar 2860/2024, excepția a depășit primele etape procedurale și a intrat în faza de raport.

„Privitor la situația prezentată, nu înțeleg de ce niciun magistrat nu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la nelegalitatea textului art. 587 alin. 2 Cod de Procedură Penală; nu înțeleg de ce avocații tac cu privire la acest aspect; nu înțeleg de ce nu fac nimic comisiile juridice în cadrul Parlamentului și / sau Avocatul Poporului. Sau poate nu interesează pe nimeni că legea nu este corectă și permite încălcarea unor drepturi garantate de Convenție și Constituție, cu grave consecințe”, mai spune deținutul, care speră că se va produce îndreptarea textului de lege.
El consideră că acest text „permite încălcarea crasă a unor drepturi esențiale în actul de justiție”.