Frații Tate, audiați vineri dimineață la DIICOT. Reacții înțepătoare la adresa procurorilor: „Iubesc să fiu aici, este un privilegiu”

Frații Andrew și Tristan Tate au fost chemați vineri dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Giorgiana Amarie
03 iul. 2026, 14:03
Frații Tate, audiați vineri dimineață la DIICOT. Reacții înțepătoare la adresa procurorilor:

Andrew și Tristan Tate au fost chemați în această dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Celor doi li s-a adus la cunoștință faptul că toate acuzațiile vor fi reunite într-un dosar penal care urmează să fie trimis în judecată. Recent, Andrew Tate a mai fost audiat de procurori, aceștia anunțând extinderea urmăririi penale în cazul lui, în timp ce Tristan Tate a fost trimis în judecată într-un alt dosar.

Citește și:  Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a prejudiciat statul român cu aproape 30 de milioane de euro. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

La intrarea în sediul Parchetului, cei doi au avut reacții ironice la adresa procurorilor.

„Iubesc să fiu aici, este un privilegiu să fiu invitat aici. Fiecare oraș are aceste cluburi exclusiviste unde este greu să fii invitat. Cineva mi-a spus, când am venit în România, că dacă nu ai un dosar penal, asta înseamnă că ești sărac”, a declarat Andrew Tate.

Andrew și Tristan Tate au stat aproximativ 2 ore în fața procurorilor DIICOT, iar anchetatorii i-au anunțat că au reunit toate acuzațiile aduse acestora sub un singur dosar penal.

La ieșirea de la audieri, Andrew Tate a continuat să fie sarcastic: „Mi-au spus că sunt foarte frumos, cel mai frumos din România”, a spus acesta.

Citește și: E nunta secolului! Taylor Swift s-a măritat și a chemat, la petrecerea programată vineri, ”crema” showbizului mondial! Cinci rochii de mireasă, peste o mie de invitați și costuri uriașe – peste trei milioane de dolari doar pentru securitatea evenimentului