ANI: Opt aleşi locali, declaraţi incompatibili

Opt aleşi locali au fost declaraţi incompatibili şi în conflict de interese de natură administrativă şi penală de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), informează vineri un comunicat al acestei instituţii, citat de Agerpres.
Romania TV
06 sept. 2013, 08:38
ANI: Opt aleşi locali, declaraţi incompatibili

Potrivit ANI, cei opt au exercitat simultan mai multe funcţii şi calităţi şi au adoptat unele decizii prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soţ sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv.

Astfel, în perioada 20 iunie 2008 – 25 iunie 2012 Pavel Ţiudic a deţinut simultan funcţiile de primar al comunei Repedea, judeţul Maramureş şi de administrator al SC Tiudic SRL.

La rândul său, în intervalul 18 iunie 2008 – 27 martie 2013 Traian Dragomir a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Ciocârlia, judeţul Constanţa şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Dragomir Traian (Dragomir) Întreprindere Familială.

În timpul exercitării mandatului de primar al oraşului Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, Simion Simi Iancu, având un interes personal de natură patrimonială, în calitate de preşedinte al comisiei de repartizare a locuinţelor de tip ANL, a stabilit comisia şi atribuţiile ce îi revin acesteia în vederea repartizării locuinţelor, persoana evaluată regăsindu-se ulterior printre cei beneficiari de locuinţă.

Ioan Gabriel Cârja se află în stare de incompatibilitate începând din 11 noiembrie 2011, întrucât exercită simultan funcţia de viceprimar al comunei Şicula, judeţul Arad şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Cârja A. Ioan – Gabriel Întreprindere Individuală.

În timpul exercitării mandatului de viceprimar al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, Aurel Sfetcu a luat parte la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Local al comunei Malovăţ privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal al comunei Malovăţ pentru 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea şi derularea contractului de arendă încheiat între Primăria Malovăţ şi soţia acestuia.

Pe durata exercitării mandatului de consilier local în cadrul CL al Municipiului Târgu-Mureş, judeţul Mureş, Claudiu Maior a încheiat în calitate de persoană fizică autorizată în cadrul PFA Maior Sergiu Claudiu un contract de prestări servicii de 35.840 de lei cu Primăria Târgu-Mureş.

În calitate de consilier local în cadrul CL al comunei Fîrliug, judeţul Caraş-Severin, Gheorghe Moisă a participat la deliberarea şi aprobarea hotărârilor Consiliului Local privind trecerea unei parcele din domeniul public în domeniul privat al comunei Fîrliug şi vânzarea acesteia prin licitaţie publică în baza cărora Primăria Fîrliug a încheiat cu Moisă un contract de vânzare-cumpărare.

În calitate de membru al Comisiei pentru agricultură, Gheorghe Moisă a avizat favorabil proiectele hotărârilor sus-menţionate, prezentând în şedinţele CL în care au fost adoptate hotărârile avizul favorabil al comisiei privind dezlipirea parcelei din domeniul public în domeniul privat al comunei Fîrliug.

Nu în ultimul rând, în timpul exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, Dumitru Băzăvan a luat parte parte la deliberarea şi adoptarea hotărârii CL privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal pentru 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea şi derularea contractului de arendă, încheiat între Primăria Malovăţ şi soţia acestuia.

‘Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului’, precizează ANI.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât a costat campania electorală de la Buzău. Ce sumă a plătit Marcel Ciolacu unei firme fără activitate economică
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde