Ionuț Pucheanu a declarat că este unul dintre puținii lideri din PSD care au susținut încă de acum mai bine de un an că AUR ar fi trebuit să ajungă la guvernare pentru a-și demonstra capacitatea administrativă.
Acesta consideră că formațiunea condusă de George Simion ar fi fost rapid „expusă”, iar limitele sale ar fi devenit evidente într-un interval de șase luni până la un an.
„Eu cred că sunt unul dintre puținii oameni din PSD care, acum un an și ceva, când se puneau bazele fostei alianțe, am fost unul dintre puținii, dacă nu cumva chiar singurul, care am opinat că AUR-ul ar trebui să fie lăsat să guverneze, într-o formă, nu neapărat cu noi. Oamenii ăștia trebuiau a fi expuși pentru a-și arăta limitele, limitele din toate punctele de vedere”, a declarat Ionuț Pucheanu, la Digi24.
Liderul PSD a făcut referire și la promisiunea privind casele de 35.000 de euro, despre care spune că a reprezentat un exemplu de marketing politic.
„Așa cum domnul Simion a fost expus cu acele case la 35.000 de euro și a recunoscut cu o nonșalanță extraordinară că a fost marketing politic. Cel mai probabil, toată retorica asta pe care o vedem sau o simțim… Eu n-am văzut idei de la AUR, iertați-mă. Dar pare așa că circulă o idee din cap în cap. Eu cred că, preț de șase luni, maxim un an de zile, ei ar fi trebuit să fie expuși”, a mai spus acesta.
Întrebat în ce formulă ar fi trebuit să ajungă AUR la putere, primarul municipiului Galați a răspuns că ar fi preferat un guvern minoritar.
În opinia sa, o astfel de formulă ar fi demonstrat rapid lipsa de experiență a formațiunii.
„Mi-ar fi plăcut să fie într-o formă de guvern minoritar. Ar fi fost suma totală a neputințelor adunate în șase luni de zile”, a afirmat Ionuț Pucheanu.
Întrebat dacă PSD ar putea ajunge, în viitor, într-o coaliție de guvernare cu AUR, liderul social-democrat a exclus această variantă în actualul context politic.
Potrivit acestuia, obiectivul PSD rămâne refacerea actualei alianțe, iar o colaborare cu AUR nu este, deocamdată, luată în calcul.
„Acum, când vorbim, ținta noastră nu e o alianță cu AUR, ținta noastră este refacerea alianței”, a precizat Pucheanu.
Acesta a explicat că există diferențe importante de principii și de abordare între cele două formațiuni.
„Cel mai probabil niște inadvertențe de principii și de modalități de a rezolva niște probleme. Cred că va mai trebui să curgă apă pe Dunăre până când, odată ce vor învăța mai multă politică și administrație, e posibil ca la un moment dat AUR-ul să nu mai fie atât de netolerat și de neacceptat precum este în momentul de față. După ce își vor fi clarificat niște poziții, atât naționale, cât și internaționale, vizavi de niște probleme peste care noi în momentul de față nu putem trece”, a concluzionat prim-vicepreședintele PSD.