Turistul român și-a petrecut concediul într-un resort din Obzor, Bulgaria, declarând că mâncarea, condițiile de cazare și facilitățile de pe plajă nu l-au satisfăcut deloc, împărtășind experiența sa pe un grup de călătorii.
Într-o postare publicată pe un forum dedicat vacanțelor în Bulgaria, românul a povestit că s-a cazat la Sunrise All Suites Resort, în apropierea complexului Blue Magic, unde mai fusese și în trecut. De această dată spera la servicii mai bune, însă spune că a rămas la fel de dezamăgit.
„Sunt în Obzor, cazat la Sunrise All Suite Resort, în spatele resortului Blue Magic. Am mai încercat odată să vin aici, am zis că s-a schimbat ceva. Nimic, dezastru. Mâncare fără gust, câteva feluri și alea mai nimic, se repetă în fiecare zi aceeași poveste. Camera s-a degradat, paturile sunt degradate, apă la piscină sloi”, a scris acesta pe Forum Bulgaria.
Totodată, bărbatul a mărturisit că șezlongurile puse la dispoziția turiștilor sunt amplasate departe de malul mării:
„Cireașa de pe tort, șezlongurile resortului sunt departe de apă, într-o căldură, vă dați seama. Dar sunt niște șezlonguri pe plajă, însă cu plată. Am plătit all inclusive cu mențiunea că au șezlonguri pe plajă”, a adăugat turistul.

Postarea bărbatului a atras numeroase reacții din partea altor români care și-au petrecut concediile în Ozbor.
„În Obzor merită mers în partea de sud, cea a vechiului oraș. Și nu vă trebuie all inclusive, pentru că au foarte multe terase unde se mănâncă bine”, a scris un utilizator.
O altă persoană a susținut că problema serviciilor all inclusive din stațiune este una mai veche.
„Ideal acolo este să aveți o cazare ok, condiții și bani și să mâncați în centru. E dezastru la capitolul all inclusive de mulți ani. Partea de sud e foarte frumoasă și, dacă faceți calcule, masa va costa tot atât la taverne. Eu cred că vor dispărea resorturile din nord, fix așa cum au apărut. Se simte și acolo mâna unora care au preluat de la administrația germană ceva și au făcut «de capul lor» turism”, a comentat un alt turist.
Totuși, au existat și persoane care au precizat că au fost mulțumite de condițiile de la resort.
„Noi am fost anul trecut și mergem din nou peste o săptămână, deci ne-a plăcut. Da, e adevărat că șezlongurile sunt departe de apă, dar pe noi nu ne-a deranjat. Am mers cu umbreluța și ne-am pus unde am vrut. Despre mâncare nu am ce comenta, tot timpul am găsit să mâncăm ceva bun, soțul e destul de pretențios. Scoicile au fost cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată. Concediul e și cum ți-l faci tu să fie”, a scris o turistă.
Citește și: Salarii de 15.000 de lei pe litoral, dar bucătarii lipsesc: „Tineretul nu vrea să mai muncească”