Ungureanu: Forţa Civică va da preşedintele României. E datoria noastră

Forţa Civică va avea reprezentanţi în Parlamentul European şi va da un preşedinte ţării, a declarat sâmbătă preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul Consiliului Naţional al partidului, citat de agenţia Agerpres.
Romania TV
07 sept. 2013, 12:54
Ungureanu: Forţa Civică va da preşedintele României. E datoria noastră

„Vom avea parlamentari în Parlamentul European şi vom da preşedintele României, e datoria noastră’, a susţinut Ungureanu, la reuniunea desfăşurată la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că „unirea face puterea”, acesta fiind şi motivul pentru care s-a creat Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr.

Liderul FC i-a mulţumit europarlamentarului Cristian Preda care a fost prezent la şedinţă.

‘Îi mulţumesc lui Cristian Preda care este membru fondator al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta care se află alături de noi. A crezut ca şi ceilalţi membri fondatori ai Iniţiativei Civice de Centru Dreapta că se poate. Da, Cristian, se poate, mă bucur că eşti aici’, a spus Ungureanu.

Preşedintele Forţei Civice a spus că, alături de colegii parlamentari – Dănuţ Culeţu, Cristi Roman şi Dan Cristian Popescu, dar şi de alţi membri ai Opoziţiei, a folosit toate instrumentele democratice pentru a nu lăsa să treacă neobservate „abuzurile, incompetenţa, duplicitatea şi ipocrizia prin care USL a adus România în starea ei actuală: încremenită în stagnare economică, condamnată la sărăcie”.

La şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Forţa Civică (FC) urmează să se semneze un protocol între Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr (FC-PNŢCD) şi Iniţiativa România Liberală.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Montajul instalației GPL pe mașină. Obligația legală impusă de RAR. Altfel, nu ai drept de circulație
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Cum poți beneficia de un avocat gratuit. Cererea pentru asistență juridică se face și online
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj