Integrarea românilor din Madrid, subminată de clişee care îi asociază cu delincvenţa

O tăcere incomodă se aşterne asupra unei conversaţii atunci când un român recunoaşte că este român. În câteva secunde, interlocutorul trece în revistă ce fel de referinţe are asupra românilor, după care spune „A, păi nu pari”, comparându-i cu ţiganii români care fură cupru, cu prostituatele românce de pe strada Montera din Madrid sau cu proxeneţii tot români care se joacă la automatele din localurile din apropiere. Cotidianul El Pais publică luni un material extins în care arată că, dincolo de aceste clişee, românii din Madrid susţin că reprezintă mult mai multe.

Stereotipul delincvenţei atârnă deasupra celor 220.641 de români care locuiesc în Comunitatea Madrid. Sunt colectivul de străini cel mai numeros şi din dorinţa de integrare renunţă chiar la propria cultură, astfel că nu mai sunt complet români şi nici spanioli pe de-a întregul – sunt „rumañoli”, constată cotidianul spaniol, în articolul semnat de Cristina Pop, informează Agerpres.

Ica Tomi a organizat recent un atelier de folclor, tradiţii şi obiceiuri româneşti, chiar la sediul din Madrid al Federaţiei asociaţiilor româneşti din Spania. Are 49 de ani şi a venit la Madrid în urmă cu 9. „Mulţi dintre românii care emigrează se lovesc de o dezamăgire sau un eşec”, povesteşte ea cu amărăciune. Compania ei de exploatare a lemnului a intrat în faliment, şi pentru a-şi putea menţine familia în continuare, a venit în Spania şi a început să muncească în case. „A fost o experienţă foarte dură. Treci de la un nivel social la altul, nu vorbeşti limba şi nimănui nu-i pasă ce eşti sau ce gândeşti”, mai arată ea. Preferă să vorbească despre proiectul atelierului, pus pe picioare pentru că a fost pasionată de etnologie şi folclor. „L-am făcut pentru oamenii mai în vârstă, însă şi pentru copiii care s-au născut aici. Mulţi dintre ei refuză să vorbească româneşte în case, pentru a se integra în şcoli. Vroiam să ştie cultura din care vin”, explică românca.

Românii nu trebuie să îşi piardă identitatea

Alte articole

Unde o duc mai bine românii? Cum sunt salariile în Spania versus Anglia

Nicușor Dan, huiduit în campania electorală de românii din Spania. Ce i-au strigat protestatarii

Atelierul este finanţat de Departamentul pentru românii de pretutindeni, care se ocupă de cei aproape 3 milioane de români care au plecat în străinătate de la căderea comunismului. „Obiectivul nostru este ca românii să nu-şi piardă identitatea, în ciuda faptului că trăiesc în străinătate„, după cum a explicat pentru El Pais şeful acestui departament, Stejărel Olaru. „Cel mai important este să se integreze în societatea în care trăiesc”, adaugă el. „Există mafii din Europa de est care prezintă o imagine foarte proastă, însă majoritatea românilor care locuiesc în Madrid prezintă niveluri foarte ridicate de integrare”, explică la rândul său directorul general pentru imigraţie, Pablo Gómez-Tavira. În aceste aprecieri, autorităţile locale din Madrid măsoară factori precum locurile de muncă, perechile mixte, şi simpla convieţuire. 63% dintre românii din Madrid au locuri de muncă, 28% sunt şomeri. „Coslada este un exemplu de bună convieţuire. Aici locuiesc 8,86% dintre românii din regiune şi nu există probleme grave – dimpotrivă”, susţine Gómez-Tavira.

Mihai Mihăileanu şi fiul lui şi-au găsit de lucru tot în urma boomului imobiliar, atunci când au ajuns în Alcobendas în 2001. Soţia lui venise înainte şi avea grijă de un bătrân. În urma acestei poveşti de emigraţie se află alt eşec de afaceri: au rămas cu multe datorii după falimentul firmei pe care o aveau în Alexandria. Într-o ţară în care salariul mediu este de 300 de euro iar preţurile sunt uneori asemănătoare cu cele din Spania, ei au lăsat totul în urmă. La 59 de ani, Mihăileanu a ştiut să-şi găsească alte îndeletniciri. Şi-a renovat casa cu propriile mâini, şi deşi a cumpărat-o în 2004, iar dobânda de referinţă l-a asfixiat, ca şi pe mulţi spanioli cu ipoteci, a reuşit să nu fie evacuat, iar acum este paznic şi munceşte în continuare. Are două nepoate care locuiesc cu el şi îi răspund în spaniolă atunci când el le vorbeşte în română.

Discriminarea vine mai mult din partea adulţilor spanioli

„În sălile de clasă, integrarea este un fapt. Există şi materii, precum ştiinţele sau matematica, la care românii sunt mult deasupra celorlalţi elevi”, mai arată Gómez-Tavira, subliniind faptul că discriminarea vine mai degrabă din partea adulţilor decât a copiilor. Ioana Hereşanu, care a venit la 17 ani în Spania, la părinţii ei care locuiau aici de patru ani, a trebuit să dea din nou bacalaureatul şi îşi aminteşte că a trecut prin momente grele, la învăţarea limbii. Profesorii şi colegii au ajutat-o mult, iar acum, la 26 de ani, este la rândul său profesoară de engleză, cu o licenţă şi mai multe mastere.

România exportă şi profesionişti şi artişti, deşi o mare parte dintre cetăţenii care au emigrat din România provin din mediul rural sau din rândul muncitorilor calificaţi. Marian şi Lavinia Moraru formează o pereche de violonişti care, la 36, respectiv 33 de ani, cântă de şase ani în orchestra simfonică a radioteleviziunii spaniole. „Mulţi români sunt de găsit în orchestrele spaniole, pentru că formarea lor este foarte bună”, explică Marian Moraru. „Românii pe care îi cunosc aici vin din cultură„, mai spune românul, care nu-şi aminteşte să se fi simţit vreodată discriminat de madrileni, dincolo de îndoielile iniţiale, care se risipesc atunci când explică ce meserie are.

„În România există o elită intelectuală foarte importantă, iar oamenii vorbesc în continuare mai multe limbi, ca în copilăria mea”, povesteşte Adrian Mac Liman. El a ajuns în Spania în anii ’70, din Elveţia, unde fugise cu familia. A fost jurnalist la El País, La Vanguardia sau la ziarul acum dispărut El Independiente şi pentru aceste media a transmis corespondenţe de la Washington sau din Orientul Apropiat. Vorbeşte perfect spaniola, însă nu a uitat câtuşi de puţin româna. Vorbeşte şi franceza, portugheza, rusa, araba şi ebraica. „Cei care cerşesc în stradă sunt români, însă nu toţi românii sunt aşa, este o imagine foarte reducţionistă”, arată el.

„Una este imaginea colectivă şi alta cea a indivizilor, pe care madrilenii îi apreciază ca fiind muncitori şi luptători, oameni care se integrează şi învaţă rapid limba„, subliniază directorul madrilen pentru integrare. „Problema este că, aşa cum spune un proverb spaniol, de multe ori face mai mult zgomot un copac care cade, decât o pădure care creşte în tăcere”