Ministerul Justiţiei a avizat pozitiv proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană

Ministerul Justiţiei a dat aviz pozitiv pentru Roşia Montană. După ce în urmă cu câteva zile se ştia că nu aprobă controversatul proiect, acum ministerul dă undă verde exploatării cu cianuri a aurului în Apuseni.
Romania TV
09 sept. 2013, 09:23
Ministerul Justiţiei a avizat pozitiv proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană

Chestionat de jurnalişti, luni, cu privire la avizul negativ pe care l-ar fi dat pentru proiectul Roşia Montană, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că acesta este unul pozitiv, şi nu negativ, cum apăruse, recent, în presă.

Săptămâna trecută, presa relata că Ministerul Justiţiei ar fi dat un aviz negativ pentru Roşia Montană şi că Executivul ar fi trecut peste acesta în momentul în care ar fi înaintat proiectul Parlamentului.

Potrivit ministrului Cazanciuc, documentul care a apărut săptămâna trecută era unul în lucru şi cuprindea observaţii pe marginea proiectului Roşia Montană.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a propus pe 2 septembrie ca, pentru dezbaterea proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, în Parlament să se înfiinţeze o comisie specială deschisă, în care alături de parlamentari să se poată exprima societatea civilă.

„Pe un proiect care stârneşte foarte multe controverse în opinia publică românească, Roşia Montană, la Parlament va trebui constituită o comisie care să se dedice acestui proiect, o comisie deschisă, în care oamenii, organizaţiile nonguvernamentale să se exprime, să o poată face nu doar în stradă, nu doar pe forumuri, nu doar în presă, ci acolo unde propriu-zis se ia decizia”, a afirmat Crin Antonescu, informează Agerpres.

El a precizat că USL doreşte să ducă în Parlament dezbaterea publică politică a unor „teme mari” cum ar fi Roşia Montană, Siria.

Crin Antonescu a menţionat că Parlamentul va stabili dacă se va înfiinţa comisia, componenţa acesteia şi perioada în care va trebui să elaboreze un raport pentru acest proiect de lege.

Premierul Victor Ponta a adăugat că ideea unei astfel de comisii „a venit din societatea civilă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT