Noul premier învestit, primele declaraţii: „Situaţia politică din România este un pic mai complicată”

Noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, care urmează să depună miercuri jurământul, a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în străinătate să fie în România, dar la București e o situație complicată.
Viorel Dobran
22 iul. 2026, 15:20
Noul premier învestit, primele declaraţii:

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi de 53 de deputaţi din formaţiunea prezidenţială PAS, în timp ce opoziţia a votat împotriva noului cabinet.
Întrebat într-o emisiune unde ar vrea să efectueze prima vizită externă, Vasile Tofan a indicat România, invocând parteneriatul strategic dintre cele două state. Marți, acesta a primit votul de încredere al Parlamentului de la Chișinău pentru cabinetul său.

Dronele ucrainene au lovit din nou depozitele Wildberries din Rusia. 10 răniți după atacurile asupra „eMAG-ului rusesc” VIDEO

Premierul a precizat însă că organizarea deplasării ar putea fi influențată de situația politică de la București, pe care a descris-o drept „un pic mai complicată” decât cea din Republica Moldova.

„Încă nu am agreat prima vizită. Eu cred ca avem un parteneriat strategic cu România. Eu mi-aş dori să fie România”, a răspuns noul premier.

„Acum înţeleg că situaţia politică din România este un pic mai complicată decât la noi, dar dacă mă întrebaţi unde mi-aş dori să merg în prima vizită, aş vrea să merg în România”, a adăugat Vasile Tofan la emisiunea „În PROfunzime” de la ProTV Chişinău.

Premierul a menționat că o altă destinație importantă pentru primele sale deplasări externe ar fi Bruxelles.

Premierul Republicii Moldova a obținut greu cetățenia română

În interviu, Vasile Tofan a fost întrebat și despre cetățeniile pe care le deține. Premierul a spus că are două cetățenii, ale Republicii Moldova și României, „ca toţi moldovenii de bună-credinţă”.

„Mai mult de o treime din noi avem cetăţenia Moldovei şi a României. Mai rar se întâmplă să ai o a doua cetăţenie o altă cetăţenie decât a României”, a explicat el.

Citește și : Crimeea – „fără electricitate, fără apă, fără combustibil”. Dronele lui Zelenski au făcut prăpăd în regiunea anexată de Rusia: „Oamenii vânează combustibil de parcă ar fi în «Jocurile Foamei»”

Vasile Tofan a mărturisit că a obținut cetățenia română „foarte târziu şi cu mare noroc”. „Bine că am luat-o!”, a exclamat premierul Republicii Moldova.

La 44 de ani, Vasile Tofan și-a petrecut o parte importantă a vieții în străinătate, atât pentru studii, cât și pentru activități de afaceri. El urmează să preia oficial funcția de prim-ministru după depunerea jurământului de miercuri.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Oana Roman își sărbătorește tatăl! Ce surpriză i-a pregătit lui Petre Roman
Fanatik.ro
Care e secretul succesului Universității Craiova. Ce face Mihai Rotaru la echipă nu mai reușește să facă niciun alt patron din fotbalul românesc
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o bere și un burger la Nibiru 2026. Bugetul real pentru o zi la mare
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Grindeanu va cere desecretizarea discuțiilor pe care le-a avut președintele cu liderii partidelor din fosta coaliție: Românii ar fi bine să vadă ce își asumă liderii politici la întâlnirile oficiale
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România