Conducerea PDL urmează să se pronunţe asupra retragerii consilierilor pedelişti din CGMB

PDL Bucureşti aşteaptă hotărârea Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal privind punerea în aplicare a deciziei consilierilor PDL de a demisiona din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat al democrat-liberalilor bucureşteni remis luni Agerpres.
Romania TV
09 sept. 2013, 10:59
Conducerea PDL urmează să se pronunţe asupra retragerii consilierilor pedelişti din CGMB

„PDL Bucureşti a demarat campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Sorin Oprescu din funcţia de primar general al Capitalei. Pentru PDL Bucureşti prioritare sunt problemele grave ale bucureştenilor care, de 6 ani, sub mandatele lui Sorin Oprescu, au fost ignorate şi dispreţuite complet de către primarul general şi de toată adminstraţia USL din Capitală. Primul pas spre rezolvarea problemelor bucureştenilor şi pentru revenirea Bucureştiului în rândul capitalelor europene este demiterea exponentului USL din fruntea Capitalei”, se mai arată în comunicatul PDL Bucureşti.

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, el argumentând că PDL nu doreşte „să mai gireze incompetenţa administrativă” la nivelul Capitalei, informează Mediafax.

„În momentul de faţă, PDL nu mai este dispus sub nicio formă să gireze incompetenţa lui Sorin Oprescu. De mâine PDL părăseşte Consiliul General, toţi consilierii generali ai PDL îşi vor da demisia din CGMB. (…) E forma noastră de protest la incapacitatea lui Sorin Oprescu, după 6 ani de mandat nu a reuşit să propună un singur proiect „, a susţinut Videanu.

El a precizat că este vorba de zece consilieri generali care vor părăsi CGMB.

„Ne vom da demisia şi vom continua dialogul cu bucureştenii, PDL va veni cu propriile soluţii, pe care le va supune consultării publice pentru rezolvarea problemelor bucureştenilor”, a mai spus Videanu.

PDL nu va face alte propuneri de completare a celor zece locuri care vor fi vacante în CGMB. „Să facă alte partide propuneri, să aibă majoritatea USL”, a spus Videanu, adăugând că, astfel, USL ar putea să competeze locurile vacante.

 

DailyBusiness
Europa arde! Incendii uriașe în Franța, Spania, Italia și Grecia. Mii de hectare mistuite, localnici disperați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
UE pregăteşte scumpirea ţigărilor! Guvernul Bolojan trebuie să evite o dublă creştere a taxelor printr-o nouă majorare a accizelor la tutun
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. S-a decis totul!
Playtech.ro
Se întoarce canicula în România! Va fi cumplit din nou, zonele în care aerul va lua foc
DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Opulență pe bani publici. Lux obscen la CCR: stilouri de zeci de mii de euro și zboruri business în destinații exotice
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
kanald.ro
Castelul Peleș a fost avariat de furtuna din Sinaia, de noaptea trecută! Mai multe atracții turistice au fost deteriorate
Cancan.ro
Primul mesaj transmis de Violeta Bănică, după ce mama sa l-a părăsit pe Adrian Brîncoveanu
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Moneda națională va dispărea. Se schimbă banii: În această săptămână...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
stirilekanald.ro
„Ce mă fac eu fără tine?” Daniel Alexandru a murit după 76 de zile de comă. Tânărul a fost bătut fără milă la o petrecere: „Drum lin către îngeri!”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pupici și îmbrățișări! Ce caută Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în poala cancelarului Guvernului, Ionel Dancă.
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciocolata ar putea ajunge un bun de lux – se scumpește masiv ingredientul de bază