Din echipaj, făcea parte și un polițist al IPJ Cluj, care a transmis informațiile către echipajul de la sol. Mașina Lamborghini a fost oprită la scurt timp pentru control.
Pentru cele trei depășiri efectuate pe linia continuă, șoferul a primit trei amenzi, în valoare totală de 3.892,50 de lei. De asemenea, polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 180 de zile.
„Trei depășiri neregulamentare, surprinse de la înălțime. 180 de zile fără permis. Un bărbat de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost sancționat de polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Huedin, după ce a efectuat trei depășiri neregulamentare pe DN1-E60, în apropiere de orașul Huedin, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Conduita periculoasă a conducătorului auto a fost observată de echipajul aerian al Inspectoratului General de Aviație al MAI (IGAv), la bordul elicopterului aflându-se și un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Informațiile au fost transmise în timp real echipajului rutier aflat la sol, care a interceptat și oprit autoturismul pentru control.
Pentru cele trei abateri constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu trei amenzi, în valoare totală de 3.892,50 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 180 de zile”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Cluj.
Șoferii care fac depășiri pe linia continuă riscă suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, aplicată pe loc, fără drept de circulație temporar (dovada eliberată nu le dă contravenienților dreptul de a conduce).
În plus, conducătorii auto se aleg și cu o amendă încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni, între 9 și 20 de puncte-amendă.