Daniela Nane, declarații după 6 luni de la despărțirea de Octavian Ene: „Nu simt nicio lipsă”

La aproape șase luni după despărțirea de tenorul Octavian Ene, actrița Daniela Nane vorbește deschis despre perioada prin care trece, susținând că nu simte nevoia unei relații și că își găsește fericirea în alte lucruri.
Giorgiana Amarie
23 iul. 2026, 19:32
Daniela Nane, declarații după 6 luni de la despărțirea de Octavian Ene:

Daniela Nane a fost discretă după despărțirea de tenorul Octavian Ene, focusându-se în special pe carieră. Însă, într-un interviu recent, actrița a vorbit despre perioada pe care o traversează, mărturisind că și-a găsit echilibrul interior și că nu își dorește o altă relație.

„Eu sunt împăcată din acest punct de vedere, nu mă preocupă o relație de cuplu. Am trăit situații atât de frumoase în viața mea, iar sufletul meu e vesel și recunoscător. Am o viață plină și frumoasă și nu simt nicio lipsă.”, a spus actrița pentru Viva.

Citește și: Daniela Nane, dezvăluiri despre experiența de a juca alături de staruri internaționale. „Mă simt bine tot timpul când lucrez cu un artist iscusit”

În același timp, Daniela Nane a mărturisit că experiențele de viață au învățat-o să privească oamenii cu mai multă atenție și autenticitate, iar conexiunile sincere sunt cele care contează cu adevărat.

„Relaționez relaxat cu toată lumea, privind oamenii drept în ochi. Acolo poți să citești tot ce au în suflet. Și astfel te poți conecta la nivel subtil, sufletesc și poți trăi autentic. Orice altă alternativă e pierdere de timp.”, a precizat ea.

Daniela Nane, îndrăgostită de călătorii: „Italia e destinația preferată”

Dincolo de proiectele artistice, Daniela își rezervă timp pentru activitățile care o ajută să se relaxeze și să se încarce cu energie.

„Îmi place să citesc la umbră, în natură. Îmi place mult să înot, de preferat nu în piscină. Îmi place să dansez, și asta fac uneori și acasă. Îmi place să mă uit la filme și să merg la spectacole de teatru, operă, balet, la concerte.”

Actrița a dezvăluit că iubește să călătorească și că profesia îi oferă uneori ocazia de a îmbina munca cu plăcerea de a descoperi locuri noi.

„Îmi plac mult călătoriile, iar profesia mea îmi dă uneori și bucuria asta. Work & pleasure – ideal pentru mine. În vacanță vreau să văd locuri frumoase, expoziții în muzee, dar și să mă bucur de natură. N-am fost încă în Japonia, acolo visez să ajung, în timpul sărbătorii florii de cireș. Am un master în cultură, civilizație și teatru japonez. Am fost în China anul trecut și mi-a plăcut foarte mult. Italia e destinația preferată, deși mă simt bine oriunde mă duc, sunt fericită când călătoresc, chiar dacă e aproape. Sâmbătă am petrecut o zi la Snagov, a fost splendid. La ora 9 am ajuns la prietena mea, am băut cafeaua la umbră, soțul ei a scos barca și ne-a plimbat pe lac, am înotat în piscină, a fost minunat. Bucurie.”

Daniela Nane a venit și cu un mesaj legat de modul în care privește existența și relația cu oamenii, mărturisind că „Eu nu-mi doresc nicio întrebare anume. Și răspund sincer, cu intenția ca experiența mea să îmbogățească sau să inspire alt suflet. Suntem toți frați pe Pământ, deși omenirea nu pare că înțelege. Viața e un cadou și e bine să jucăm frumos împreună acest joc al ei.”

Citește și: Adrian Cioroianu, dezvăluiri despre divorțul despre Daniela Nane: „Am cunoscut-o într-un studio de televiziune, la o emisiune”