Unde poți schimba gratuit bancnotele deteriorate în România. BNR și băncile comerciale sunt obligate să le înlocuiască

O bancnotă ruptă, pătată, arsă parțial sau trecută prin mașina de spălat nu își pierde automat valoarea. În România, atât Banca Națională a României (BNR), cât și băncile comerciale au obligația de a înlocui gratuit bancnotele deteriorate, dacă acestea îndeplinesc anumite condiții prevăzute de reglementările în vigoare.
Marius Gherghe
29 iul. 2026, 09:24
Unde poți schimba gratuit bancnotele deteriorate în România. BNR și băncile comerciale sunt obligate să le înlocuiască
Unde poți schimba gratuit bancnotele deteriorate în România. BNR și băncile comerciale sunt obligate să le înlocuiască

Pentru ca o bancnotă deteriorată să fie rambursată integral, aceasta trebuie să păstreze cel puțin 60% din suprafața originală într-o singură bucată și să permită identificarea elementelor de siguranță, precum seria, numărul sau alte elemente specifice.

În funcție de starea bancnotei, se aplică următoarele reguli: dacă este păstrată în proporție de peste 60%, valoarea nominală este restituită integral; dacă are sub 60% din suprafață sau este alcătuită din fragmente care nu îndeplinesc condițiile legale, aceasta nu este rambursată; dacă elementele de siguranță nu pot fi identificate, bancnota poate fi trimisă pentru expertiză tehnică la BNR, transmite Observator.

Unde poți schimba bancnotele deteriorate

Bancnotele pot fi schimbate direct la casieriile sucursalelor regionale ale BNR, dacă îndeplinesc condițiile legale. Sucursalele regionale se află în: București; Cluj-Napoca; Iași; Timișoara; Craiova; Constanța. De asemenea, toate băncile comerciale din România sunt obligate să primească bancnotele românești deteriorate și să le înlocuiască fără perceperea vreunui comision. Schimbul nu poate fi condiționat de existența unui cont bancar la instituția respectivă. Unele sucursale bancare mici pot trimite bancnotele foarte grav avariate la sediul central sau la BNR pentru expertiză, caz în care banii îți vor fi creditați în cont după finalizarea analizei. Nici BNR și nicio bancă comercială nu are dreptul să îți oprească vreun procent din valoarea bancnotei deteriorate.

Citeşte şi: Ce se întâmplă dacă şoferii Uber refuză patru pasageri. Ce drepturi au clienții și ce recomandă ANPC

Ce tipuri de bancnote sunt acceptate

Pot fi schimbate, dacă respectă condițiile privind suprafața și autenticitatea, bancnote care prezintă: rupturi sau lipsa unor fragmente; deteriorări provocate de spălarea accidentală în mașina de spălat; pete de cerneală, vopsea sau ulei; arsuri parțiale; bucăți lipite cu bandă adezivă, dacă provin din aceeași bancnotă și depășesc 60% din suprafața inițială.

În cazul unui incendiu sau al unui alt accident care a deteriorat grav bancnotele, proprietarii sunt sfătuiți să adune cu grijă resturile și să le păstreze într-un plic sau într-o cutie rigidă, fără a le deteriora suplimentar. Ulterior, acestea trebuie depuse la o sucursală a BNR împreună cu o cerere de expertiză. Specialiștii Băncii Naționale vor verifica autenticitatea bancnotelor și vor stabili dacă suprafața rămasă permite rambursarea valorii nominale.

Citeşte şi: Pensii 2026. Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj: ce se întâmplă cu pensionarii care au lucrat ani suplimentari în grupe de muncă

În cazul bancnotelor în euro, dolari sau alte valute, titularii trebuie să se adreseze unei bănci comerciale sau unei case de schimb valutar autorizate. În aceste situații, instituțiile pot percepe un comision pentru procesarea sau trimiterea bancnotelor către banca centrală emitentă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Filip Stojilkovic, gest de neînțeles în momentul înlocuirii! Mai mulți fani ai Rapidului l-au înjurat
Capital.ro
Vești îngrijorătoare pentru pensionari! Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile de la 1 ianuarie
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat decizia referitoare la pensii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT