România, lăudată de un influencer străin: „Este cea mai sigură țară din Europa”. Ce i-au dezvăluit muncitorii din Nepal care lucrează la noi în țară

Un influencer celebru laudă din nou România, după mărturiile unor muncitori nepalezi. Angajații unui hotel au mărturisit că țara noastră este mult mai sigură decât alte state europene în care au lucrat.
Anca Toma
29 iul. 2026, 15:59
România, lăudată de un influencer străin:
România, lăudată de un influencer străin

Influencerul care a vizitat România de mai multe ori a publicat un videoclip pe rețelele sociale, explicând că cei care locuiesc aici ar trebui să fie mândri.

Dacă ești român, ar trebui să fii foarte mândru de ceea ce voi spune. Tocmai ce am vorbit cu menajerele din hotelul în care stau în România și ele nu sunt din România, ele sunt din Nepal, și am început să vorbim despre România pentru că am fost în această țară de multe ori. Are un loc special în inima mea. Este un loc fenomenal plin de oameni fenomenali.

Și ele mi-au spus în felul următor – este cea mai sigură țară din Europa – și sunt de acord fără nicio îndoială. Spun asta de mulți ani. Acești nepalezi au spus că au lucrat în cinci țări diferite în Europa și, din punct de vedere al siguranței, nu există niciun loc precum România”, a precizat influencerul.

Citește și: Jaf de 36.500 de euro! O influenceriță din România și iubitul ei au fost condamnați după ce au furat o brățară Louis Vuitton

Un influencer străin, uimit de siguranța din România

O angajată i-a recunoscut vloggerului că România îi oferă o liniște pe care nu o avea în altă parte. Aici se plimbă singură în întuneric fără frica hoților.

Cea cu care am discutat era o fată. Ea mi-a spus că merge pe stradă noaptea cu căștile pe urechi și nu mă gândesc la nimic. Nu mi-a trecut prin minte că ar putea să vină cineva după mine, sau să mi se fure telefonul, geanta.

De asemenea, am stat de vorbă și cu un băiat care a spus că a lucrat în unele dintre cele mai rele țări din Europa și a început să le numească. Eu nu vă voi spune care sunt, dar sigur știți care sunt.

Totodată, el a mai zis că nu a știut la ce să se aștepte când a venit în România. Dar a realizat că este complet opusul la ceea ce a auzit. Și asta a fost ceea ce am simțit și eu prima oară când am venit în România.

Dar românilor, știu că lucrurile sunt dificile câteodată la voi în țară, dar ar trebui să fiți foarte mândri de modul în care străinii se simt atunci când vin la voi în țară pentru că faceți o treabă foarte bună”, a mai spus influencerul.