Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că un guvern de armistițiu, așa cum a propus Kelemen Hunor, ar putea fi gândit dacă nu se găsește altă formulă, dar nu mai are încredere în PSD, ‘care a distrus coaliția de guvernare’.
„Un guvern de armistițiu, un guvern pe tranziție, dacă nu se găsește o formulă, poate fi gândit. Am discutat despre acest lucru acum ceva timp. Dar am văzut în aceste luni ce s-a întâmplat. Un astfel de guvern poate să fie format dintr-o zonă tehnică, dar care are susținere în Parlament, sau un guvern de tip politic. Dar când ai fost în coaliție cu un partid care nu și-a respectat înțelegerile, când ai fost într-o coaliție cu un partid cu care ai avut un plan de guvernare pe care ai încercat să-l pui în practică, pe care nu l-a respectat, care a creat în permanență probleme, care atunci când trebuie să faci reforme, să corectezi lucruri, nu le-a susținut… Gândiți-vă că noi am dat legea reformei în administrație și din primăvară, de când a căzut guvernul, ar fi trebuit să avem reducerea de 10% a personalului în ministere. S-a amânat. Ar trebui să avem măsurile în sănătate pentru a reașeza lucrurile în așa fel încât să ducem banii, câți avem, în mod eficient. Ar fi trebuit să creștem vârsta de pensionare în sectoarele unde pensionarea se poate face astăzi la 50 de ani. Toate aceste măsuri ar fi redus niște cheltuieli și ar fi dat o perspectivă”, a spus Bolojan la Digi 24.
El a adăugat că în momentul în care este atacată o hotărâre de guvern care reglementează punerea în practică a unei legi pe care a făcut-o ministrul Muncii de la PSD, în care sunt sprijiniți să se angajeze tinerii care n-au locuri de muncă, „înseamnă că nu afectezi acest guvern, ci afectezi acei tineri”.
„Deci când ai astfel de atitudini care arată că ești în stare să faci rău pur și simplu țării numai ca să-ți atingi obiectivele politice, care sunt garanțiile să te mai asociezi cu un astfel de partid?”, a menționat acesta.
Bolojan a fost întrebat, de asemenea, de ce l-a abandonat președintele Nicușor Dan. „Eu nu văd problema în această perspectivă. Președintele are prerogativele lui pe care le exercită așa cum consideră de cuviință, iar guvernul și premierul are prerogativele pe care le exercită așa cum poate sau crede de cuviință. Noi am avut o coaliție pe care PSD a distrus-o, care, cu bune, cu rele, a reușit să scoată România din fundătura în care era în vara anului trecut, dar au generat o criză care ne-a dus în această situație. Sigur, era bine, cred, dacă președintele, înainte de moțiune, de a se face criza, ar fi făcut apelurile la responsabilitate care le-a făcut după aceea. Dar dânsul a luat aceste decizii”, a afirmat premierul interimar.
Kelemen Hunor, apel la colegii politicieni să renunțe la orgolii
Kelemen Hunor a avertizat că dacă nu se votează un guvern mai repede, „intrăm într-un rahat și mai mare”. Președintele UDMR a enunțat variantele existente acum de formare a unui guvern.
„Prima propunere este să avem până la sfârşitul anului un guvern de tranziţie, un guvern de armistiţiu, spuneţi-i cum vreţi, dar asta înseamnă că toată lumea trebuie să vină la masa guvernului. Şi PNL şi PSD şi trebuie să vină împreună, nu separat, şi USR şi UDMR. Mai ales în această perioadă, eu cred că ar fi fost bine să forţăm un pic, între ghilimele, în sensul bun al cuvântului, formarea unui guvern de armistiţiu, până la sfârşitul anului, cu atacul zilnic cu drone, cu tot ce se întâmplă în zona de buget, cu evaluatorii care vin în ţară.
A doua posibilitate e un guvern minoritar format în jurul lui Siegfried Mureșan, dar pentru această propunere e nevoie de PSD, care spune că nu votează un guvern din care nu face parte. Mai e și varianta guvernului condus de Grindeanu, dar PNL spune că deocamdată nu votează. A patra variantă nu există”, a explicat Kelemen Hunor.
Întrebat dacă se poate să avem guvern după 15 august, cum a declarat Sorin Grindeanu, liderul UDMR a răspuns: „Asta nu știu, nu vreau să stric feng shui-ul nimănui”.
El s-a mai plâns că Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu sunt „închiși fiecare în bula lui”. „Eu cred că data viitoare se va face majoritate, trebuie renunțat la orgolii, trebuie să fie un guvern cu drepturi depline și e bine să fie și dacă nu se intră într-un guvern intrăm într-un rahat și mai mare. E vorba de țară, nu e vorba nici de Grindeanu, nici de Bolojan, nici de mine”, a avertizat Kelemen Hunor.
Fiecare e închis în bula lui”. Kelemen Hunor: Nu am rolul de a media între partide, dar mi-am păstrat relația cu fiecare
„Fiecare e închis în bula lui”. Kelemen Hunor: Nu am rolul de a media între partide, dar mi-am păstrat relația cu fiecare
Kelemen Hunor a declarat, în contextul negocierilor privind formarea viitorului Guvern, că „fiecare e închis în bula lui”. Cu toate acestea, el a transmis că „nu am rolul de a media între partide, dar mi-am păstrat relația cu fiecare”.
În cadrul unor declarații de presă din Parlament, miercuri, liderul UDMR Kelemen Hunor a fost întrebat dacă a reușit să discute cu PNL și USR, în așa fel încât să medieze relația și cu PSD.
„Eu nu am acest rol de mediator, dar eu încerc să aduc argumente în fiecare zi când discut cu colegii mei”, a răspuns liderul UDMR.
Acesta a adăugat că „o să fac și în continuare, că nu am eu rolul de a media între partide, dar mi-am păstrat relația cu fiecare”.
Întrebat despre discuțiile referitoare la formarea viitorului Guvern, Kelemen Hunor a transmis că „deocamdată, fiecare e închis în bula lui”.
Întrebat dacă UDMR este dispus să colaboreze cu partide precum UPR sau PACE, Kelemen Hunor a răspuns că „nu pot eu să pun ștampilă pe unul sau pe altul”.
„Nu se poate discuta până când nu avem o nominalizare. Asta ar însemna, dacă eu acum aș începe să discut despre un astfel de scenariu, că am abandonat ceea ce am stabilit împreună cu PNL, cu USR și cu noi”, a transmis liderul UDMR.
„Până la desemnare, eu n-am cum să fac alte aprecieri publice. Nu se poate, nu vreau și nu pot abandona ceea ce am propus la Cotroceni”, a conchis acesta.