Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, organizează luni dimineață o ședință de urgență cu directorii companiilor municipale care sunt mari consumatori de energie.
Municipalitatea vrea să analizeze ce măsuri pot fi luate în perioada stării de alertă energetică declarate de Guvern pentru luna august pentru ca activitatea economică și populația să nu fie afectate.
„Mâine dimineaţă ne vom întâlni şi voi convoca acele subordonate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti care se pot califica fiind mari consumatori de energie. În special STB, să vedem ce se mai poate face aici, Termoenergetica, companii de iluminat public şi să vedem ce putem face”, a declarat Ciprian Ciucu, duminică seară, la Digi24.
Citește și : Alertă de criză energetică în România. Avertismentul unui expert: ”Un blackout nu mai este un scenariu imposibil”
STB, rețeaua de termoficare și iluminatul public sunt servicii care trebuie să funcționeze continuu, iar primarul a afirmat că este prematur să anunțe măsuri concrete înainte de a discuta cu șefii companiilor.
„Este prematur să spun acum, pentru că până nu am o discuţie cu toţi conducătorii acestor instituţii sau companii municipale, mi-e greu să vă spun, pentru că serviciile publice sunt, prin natura lor, continue. Adică nu le poţi întrerupe. Dacă există situaţii excepţionale, ne putem gândi.
Dar vă daţi seama că asta este important pentru siguranţa cetăţenilor, transportul public în aceste perioade este foarte important.
Deci e greu de spus să vedem ce putem face şi noi, dar vom analiza mâine şi să vedem dacă sunt măsuri care se impun. Guvernul a făcut acest apel şi ne punem cu toţii problema să vedem unde se pot folosi generatoare, ce se mai poate face”, a spus Ciucu.
Discuțiile de la Primăria Capitalei au loc după ce Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național pentru luna august, din cauza scăderii producției de energie electrică provocate de secetă și de debitele foarte reduse ale râurilor, în special ale Dunării.
Premierul Ilie Bolojan a arătat că debitul Dunării a ajuns la mai puțin de jumătate din valorile normale, situație care limitează producția hidrocentralelor și pune presiune asupra sistemului energetic, mai ales seara, când consumul crește.
Citește și : Întreruperi de curent anunțate în București, Ilfov și Giurgiu. Energia electrică va fi oprită în perioada 3-9 august
Guvernul a cerut populației, companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul în orele de vârf.