Legea salarizării 2026. Cât va mai conta vechimea în muncă în calcularea salariilor bugetarilor. Cum se va stabili salariul de bază

Vechimea în muncă va continua să influențeze nivelul salariilor din sectorul bugetar și în noua Lege a salarizării. Potrivit proiectului de lege, angajații de la stat vor fi încadrați în șase gradații de vechime, iar trecerea la o categorie superioară va aduce automat o majorare a salariului de bază.
Oana Anghel
05 aug. 2026, 13:02
Legea salarizării 2026. Cât va mai conta vechimea în muncă în calcularea salariilor bugetarilor. Cum se va stabili salariul de bază

Legea salarizării 2026. Creșterea salarială nu va fi condiționată de performanțe, de promovarea unui examen sau de decizia conducerii instituției, ci va fi acordată odată cu atingerea vechimii necesare pentru accesul în următoarea gradație.

Vechimea în muncă rămâne un criteriu pentru stabilirea salariului

Noul sistem de salarizare are la bază un salariu de bază stabilit pentru fiecare funcție. Acesta se calculează prin înmulțirea coeficientului aferent postului cu valoarea de referință prevăzută de lege.

În cazul funcțiilor de execuție, coeficienții din grilele de salarizare sunt stabiliți, de regulă, pentru gradația 0. La salariul astfel rezultat se adaugă, în mod succesiv, procentele corespunzătoare vechimii în muncă.

Citeste si Nicușor Dan a semnat legea care introduce bonusuri de performanță pentru angajații ANAF și ai Autorității Vamale. Sunt prevăzute și penalizări salariale DOCUMENT

Prin urmare, un angajat cu vechime nu va avea același salariu de bază ca un debutant încadrat pe aceeași funcție și cu același grad profesional, atât timp cât postul respectiv este inclus în sistemul general al gradațiilor.

Care sunt cele șase gradații de vechime

Majorarea salarială va avea loc după următoarele etape ale vechimii:

Gradația 0 – până la 3 ani vechime

Angajatul primește salariul de bază prevăzut în grilă pentru funcția, gradul sau treapta profesională ocupată, fără o majorare suplimentară pentru vechime.

Gradația 1 – de la 3 la 5 ani

Salariul de bază corespunzător gradației 0 se majorează cu 7,5%.

Gradația 2 – de la 5 la 10 ani

Salariul avut la gradația 1 se majorează cu încă 5%.

Gradația 3 – de la 10 la 15 ani

După zece ani de vechime, salariul corespunzător gradației 2 crește cu încă 5%.

Gradația 4 – de la 15 la 20 de ani

Salariul de bază aferent gradației 3 avut se majorează cu 2,5%.

Gradația 5 – peste 20 de ani

După 20 de ani în câmpul muncii, angajatul primește încă o majorare de 2,5%.

Citeste si Câţi bani câștigi dacă investești 1.000 de euro în titlurile de stat Fidelis din august 2026. Calcul pentru fiecare emisiune

Procentele aferente gradațiilor se aplică succesiv. Mai exact, majorarea de 5% pentru gradația 2 nu se calculează din nou exclusiv asupra salariului de la gradația 0, ci asupra salariului deja majorat cu 7,5% la gradația 1. Astfel, un angajat cu peste 20 de ani vechime va avea un salariu de bază cu aproximativ 24,5% mai mare decât salariul de începător, nu cu exact 22,5%, cât ar rezulta din simpla adunare a procentelor.

De exemplu, dacă salariul corespunzător gradației 0 ar fi de 8.200 de lei brut, evoluția orientativă ar fi:

gradația 1: aproximativ 8.815 lei;

gradația 2: aproximativ 9.256 de lei;

gradația 3: aproximativ 9.719 lei;

gradația 4: aproximativ 9.962 de lei;

gradația 5: aproximativ 10.211 lei.

Funcțiile de conducere au un regim diferit

Pentru funcțiile de conducere, proiectul de lege prevede că salariul de bază include deja gradația maximă de vechime. Prin urmare, persoanele aflate în astfel de funcții nu vor mai beneficia de majorările succesive acordate în funcție de vechime, așa cum se întâmplă în cazul funcțiilor de execuție.

Proiectul stabilește însă reguli diferite pentru anumite categorii profesionale. Astfel, militarii, polițiștii și polițiștii de penitenciare ar urma să fie încadrați în șapte gradații de vechime, fiecare corespunzând unei perioade de trei ani de activitate. Trecerea la o gradație superioară va aduce o majorare de 3% a salariului.

Reguli speciale sunt prevăzute și pentru domenii precum educația și sănătatea, dar și pentru alte sectoare de activitate, unde vechimea în specialitate este deja inclusă în grilele de salarizare prin coeficienți diferențiați.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT