Metoda ingenioasă prin care un proprietar a reușit să scape de chiriașii care nu mai voiau să părăsească locuința. Ocupanții ilegali ai casei au cedat nervos

Un francez din localitatea Bergerac, departamentul Dordogne, a avut parte de o experiență neașteptată și complet neplăcută după ce foștii săi chiriași au refuzat să părăsească locuința pe care le-o închiriase în 2024, deși perioada de preaviz expirase în luna iunie a acestui an.
Oana Anghel
06 aug. 2026, 13:36
Metoda ingenioasă prin care un proprietar a reușit să scape de chiriașii care nu mai voiau să părăsească locuința. Ocupanții ilegali ai casei au cedat nervos

După mai bine de două luni de incertitudine, bărbatul a reușit să își recupereze casa, la începutul lunii iulie, rezolvând situația în stilu-i propriu. În cele din urmă, ocupanții ilegali ai casei nu a avut de ales decât să plece.

Totul a început în 2019, când Jimmy Lestage a cumpărat o casă în Bergerac. Cinci ani mai târziu, acesta a decis să se mute în Canada și a închiriat temporar locuința. Timp de un an și jumătate nu a existat niciun fel de neînțelegere între proprietar și chiriași.

Citeste si Franța și Italia suspendă Spațiul Schengen la granița cu Spania. Ursula Von der Leyen cere expulzarea rapidă a celor 60.000 de migranți din Ceuta: „Imaginile sunt inacceptabile”

La un moment dat, Lestage a decis să revină în Franța împreună cu fiica sa. Și-a notificat chiriașii cu șase luni înainte că avea nevoie din nou de locuință. Cu toate acestea, cu doar o săptămână înainte de data la care urma să se întoarcă acasă, a aflat că aceștia nu aveau nici cea mai mică intenție să se dea duși.

A locuit alături de foștii chiriași

Confruntat cu o situație la care nu se aștepta, proprietarul a încercat o soluție neobișnuită: s-a mutat în propria casă și a locuit câteva zile împreună cu ocupanții ilegali. În total, șapte persoane.

În a patra zi, poliția a venit și mi-a spus că nu pot locui împreună cu cei care îmi ocupă casa. Atunci am decis să amplasez o rulotă în fața porții și să mă racordez la apa și electricitatea din garaj”, a declarat bărbatul pentru sudouest.fr

Din acel moment, între proprietar și chiriași a început un adevărat război psihologic. Lestage a descoperit că ocupanții ilegali ai proprietății sale reconectaseră contorul de apă pe numele său, ceea ce a generat o factură de 2.038 de euro. În replică, proprietarul a întrerupt alimentarea cu apă.

Citeste si 60 de elevi români, jefuiți în excursia din Franța. Hoții le-au furat actele, banii și bagajele. Cum a fost posibil

La rândul lor, chiriașii au întrerupt curentul electric care alimenta rulota în care acesta locuia. Bărbatul s-a adresat furnizorului de energie căruia i-a solicitat reducerea puterii electrice la nivelul minim. Urmare a acestei măsuri, instalația electrică din casă ceda de fiecare dată când funcționau simultan aparate precum frigiderul și mașina de spălat.

După aproximativ o săptămână, chiriașii s-au dat bătuți și au părăsit casa. Nu înainte de a lăsa locuința într-o stare deplorabilă. Proprietarul intenționează să se adreseze instanței pentru a solicita despăgubiri și pentru a-i trage la răspundere pe foștii ocupanți.