Panică în centrul Sibiului! O femeie a fost la un pas să fie strivită de tavanul locuinței care s-a prăbușit. Femeia acuză vecinul că o inundă de ani de zile și acum cel mai probabil s-a prăbușit din cauza infiltrațiilor, potrivit oradesibiu.ro.

„Deasupra mea locuiește un vecin care de cinci ani mă tot inundă și de un an jumate am dosar pe rol. Astăzi de dimineață, 4 august, a căzut tavanul, că a fost salvare, pompieri pe aici. Au venit pompierii, mi-au dat toate grinzile jos, au spus că e pericol”, povestește femeia.
Potrivit femeii, inițial a apărut o infiltrație într-un colț. Treptat, problema s-a agravat. Deși vecinul de deasupra ar fi intervenit la un moment dat în baie, montând gresie, faianță și izolație, infiltrațiile nu au încetat.
„De 5 ani ne confruntăm cu situația. Deci domnul are închiriat în regim hotelier, aici are contract cu altcineva care dânsul aduce cazați aici întruna, îmi zice: «Vorbește cu administratorul». Într-adevăr, astăzi a venit și administratorul.”
Din cauza condițiilor insalubre, a mirosului greu și a umezelii, sănătatea locatarei a avut de suferit. Femeia spune că a dezvoltat alergii severe și accese de tuse. Sătulă de promisiuni și de pagubele materiale, sibianca a apelat la instanță în urmă cu un an și jumătate.

Primăria Sibiu a precizat pentru oradesibiu.ro. că femeia a sesizat autoritățile locale în data de 23 decembrie 2025 și a reclamat efectuarea unor lucrări neautorizate în apartamentul situat deasupra celui în care locuiește. Primăria i-a răspuns că la adresa indicată nu au fost emise autorizații de construire sau desființare pentru intervenții asupra instalațiilor interioare. De asemenea, primăria o informa că, potrivit legislației, anumite lucrări de reparații sau intervenții la instalații, pot fi executate fără autorizație de construire.