Calendar ortodox 9 august 2026. Sfântul Matia a fost ales să ocupe locul rămas liber după Iuda Iscarioteanul și este cunoscut pentru credința sa puternică și mărturisirea neînfricată a lui Hristos.
Sfântul Apostol Matia s-a născut în Betleem, în seminția lui Iuda. Potrivit tradiției creștine, încă din tinerețe a avut o legătură puternică cu Dumnezeu și a studiat tainele credinței sub îndrumarea dreptului Simeon.
Matia a trăit în perioada în care Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat lumii și a făcut parte dintre cei 70 de ucenici ai Domnului.
După Înălțarea la cer a Mântuitorului și după căderea lui Iuda Iscarioteanul, Apostolii au ales un înlocuitor pentru cel care Îl trădase pe Hristos. Prin tragere la sorți, alegerea a căzut asupra lui Matia.
Momentul este relatat în Faptele Sfinților Apostoli, unde se arată că Apostolii au pus înainte doi oameni, Iosif, numit Barsaba și zis Iustus, și Matia. După rugăciune și tragerea la sorți, Matia a fost ales și „s-a rânduit împreună cu cei 11 apostoli”.
Vezi și Un șofer român a intrat cu un Logan prin Dunărea secată: „Ați ales mașina de sacrificiu național”
Calendar ortodox 9 august 2026. După alegerea sa în rândul celor 12 Apostoli, Sfântul Matia a propovăduit Evanghelia și a dus mai departe mesajul lui Hristos. Acesta a vestit credința creștină în Iudeea, Macedonia și Etiopia, înfruntând primejdii și împotriviri pentru a-i aduce pe oameni la credință.
Misiunea sa nu a fost lipsită de suferință. Sfântul Apostol Matia a fost prins în Galileea de către cei care se împotriveau creștinilor și dus la Ierusalim, în fața arhiereului Anan. A fost acuzat că nu respectă Legea lui Moise, pe patriarhi și pe proroci și că Îl propovăduiește pe Iisus Nazarineanul drept Fiul lui Dumnezeu.
În fața celor care îl judecau, Sfântul Apostol Matia a rămas neclintit. I s-ar fi oferit posibilitatea de a renunța la credința în Hristos și de a se pocăi, însă acesta a refuzat. El și-a mărturisit credința fără teamă și a afirmat că Îl crede și Îl mărturisește pe Iisus Hristos drept adevăratul Fiu al lui Dumnezeu.
Pentru faptul că nu a renunțat la credința sa, Sfântul Apostol Matia a fost condamnat să fie ucis cu pietre. Înainte de execuție, el a continuat să mărturisească adevărul credinței sale.
Ajuns la locul în care urma să fie ucis, doi martori și-au pus mâinile pe capul său și au adus acuzații împotriva lui. Aceștia au aruncat primii cu pietre asupra Sfântului Apostol.
Pentru a evita acuzația romanilor că ar fi comis o ucidere nedreaptă, cei care îl condamnaseră i-ar fi tăiat apoi capul cu o secure, pedeapsă asociată celor considerați vinovați de răzvrătire împotriva autorității romane. Astfel, Sfântul Apostol Matia și-a încheiat viața pământească prin mucenicie, rămânând până la capăt statornic în credința sa.
„O, mărite Sfinte Apostol Matia, în planul lui Dumnezeu tu ai fost ales să iei locul nefericitului Iuda care și-a vândut Stăpânul. Tu ai fost ales datorită vieții tale curate și chemării Spiritului Duh. Cere pentru noi harul de a duce o viață curată, precum ai dus tu, și să fim chemați de același Duh spre a sluji Biserica din toată inima. Apoi, după această viață petrecută în dăruire și fapte bune, fă să fim primiți alături de tine în Rai, unde să cântăm neîncetat Slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Amin!”
Citește și Calendar ortodox 8 august 2026. Cine își serbează onomastica în această zi