Fostul președinte Traian Băsescu a criticat foarte dur PSD și PNL într-o intervenție exclusivă la România TV.
Fostul șef al statului susține că românii au primit ce au votat, după ce au oferit PSD și PNL aproape 3,4 milioane de voturi la alegerile parlamentare din decembrie 2024 și le-au votat majoritar primarii, consiliile locale și județene.
„Românii s-au bulucit să voteze în aceeași zi primarul, consiliul local, președintele Consiliului Județean, consilierii județeni și lista comună PSD-PNL. Și avem PSD-PNL. S-au despărțit, dar nu este vina mea că s-au despărțit. I-ați votat că i-ați vrut, îi aveți. Ce faceți cu ei? V-au adus aici. De 20 de ani sunt împreună, da? Iar dvs. spuneți că Bolojan e vinovat, chiar toate televiziunile.
Nu spun că e un sfânt, dar a venit premier într-o situație de criză pe care a făcut-o PNL și PSD. Bolojan a venit să o dreagă, că nu a ales cele mai bune mijloace ca să o dreagă este adevărat. Dar rezultatul alegerilor a fost cel pe care astăzi îl vedem în România.”, a spus Traian Băsescu.
Mai apoi, fostul președinte a criticat anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, pe care o pune pe seama PSD și PNL, arătând că s-a confruntat personal cu riscul anulării alegerilor prezidențiale din 2009, pe care le-a câștigat în fața candidatului PSD, Mircea Geoană.
„Tot aceste două partide, când au văzut că nu a ieșit cine a trebuit la prezidențiale, le-au anulat. Am trăit presiunea ideii că vor să anuleze alegerile în 2009, că nu știau ce să mai facă, ba că s-a votat nu știu cum la Ambasada Franței, și nu o spuneau doar oamenii politici. Toți patrioții care voiau să fure alegerile prezidențiale. Nu au reușit nimic.”, a mai specificat Băsescu.
În opinia fostului președinte, soluția pentru deblocarea actualei crize politice este reprezentată de organizarea de alegeri anticipate și îi îndeamnă pe români să voteze pentru resetarea clasei politice.
„Fără alegeri anticipate nu se poate ieși din criză. Ieșire și să avem un alt drum decât cel pe care ne chinuim acum. Pentru moment ne trebuie un guvern cu care să alegem până la alegerile din 2028. Numai la niște alegeri în care Românii vor fi cu ochii deschiși putem să resetăm clasa politică.
Dacă ezităm și mereu vom merge pe cine ne dă ceva. Că dacă PSD ajunge la guvernare, înainte de alegeri în 2028 nu va mai conta deficit, dă la pensii, dă la salarii, ca să rămână în continuare la putere cu brelocul lor, PNL.”, a mai punctat Traian Băsescu.