Prognoza meteo 12 august 2026. La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul Moldovei unde izolat vor fi averse (cantități de apă de 1…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în sudul Moldovei și estul Munteniei, unde la rafală se vor atinge viteze 50…70 km/h, dar pe suprafețe mici și în Banat, Crișana, Dobrogea, precum și în restul Moldovei (rafale de 40…45 km/h). Temperaturile minime se vor situa între 11 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade pe litoral.
București. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 17…20 de grade (noapte tropicală).
Prognoza meteo 12 august 2026 MIERCURI
Valorile termice vor fi în scădere, dar în regiunile sudice, local, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. În cea mai mare parte a Olteniei, în sudul Banatului și în sud-vestul Munteniei va fi și caniculă. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei și 38 de grade în sud-vestul Olteniei și sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza și noaptea vor fi și perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), în Carpații Meridionali, local în Carpații Orientali, în Oltenia, Muntenia și izolat în Transilvania și posibil în Dobrogea și în Munții Apuseni. În zona montană și submontană a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu și Brașov se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în sudul Moldovei și estul Munteniei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h, dar local și la viteze mai mici și în Banat, Crișana, Dobrogea, precum și în restul Munteniei și al Moldovei (rafale de 40…45 km/h).
București. Vremea va fi călduroasă și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări și posibile ploi slabe noaptea (cantități de apă de 1…2 l/mp). Vântul va sufla în general moderat (rafale de 35…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo JOI
Valorile termice vor scădea în majoritatea zonelor, mai semnificativ în sud-vest și în sud. Temperaturile maxime se vor situa între 24 de grade în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei și 32 de grade în Banat și în Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse și descărcări electrice, mai ales ziua, local în Carpații Meridionali și izolat în restul zonei montane, în Oltenia, Muntenia și Transilvania. Punctiform se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, pe alocuri cu unele intensificări, ziua, în regiunile sudice și sud-estice (viteze la rafală de 35…45 km/h).
București. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat ziua (viteze la rafală de 30…35 km/h) și în general slab noaptea. Valorile termice vor scădea, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar minima va fi de 14…16 grade.
Prognoza meteo VINERI
Vremea va fi în general frumoasă, dar călduroasă în Crișana, Banat, Maramureș și vestul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 și 20 de grade, mai scăzute, spre 4 grade în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza și seara în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe (cantități de apă în general de 2…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, pe parcursul zilei, în sudul Banatului, pe litoral și posibil în Muntenia (viteze la raflă în general de 40…45 km/h).
București. Vremea se va menține predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului (30…35 km/h), apoi în general slab. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.