Noi detalii despre momentele grele prin care trece Alina Pușcău: „Mi-a fost rău, nu pot să dorm noaptea”

Momente critice pentru Alina Pușcău! După ce a început tratamentul împotriva cancerului la sân, fostul model a vorbit deschis despre calvarul prin care trece. Aceasta le-a mărturisit urmăritorilor că stările de rău și nopțile nedormite au devenit o constantă în viața ei, transformând această perioadă într-una extrem de dificilă.
Anca Toma
17 aug. 2026, 07:22
Noi detalii despre momentele grele prin care trece Alina Pușcău:
momentele grele prin care trece Alina Pușcău

Alina Pușcău nu a putut merge la biserică din cauza stării precare de sănătate, deși își dorea foarte mult acest lucru. Chiar dacă traversează o etapă extrem de complicată, fostul model își menține o atitudine pozitivă și transmite mesaje de susținere pentru toate femeile care trec prin aceleași proceduri medicale dificile.

Astăzi am vrut și eu să mă duc la biserică, dar nu am putut, pentru că de câteva zile mi-a fost rău, nu pot să dorm noaptea și vreau să le încurajez pe femeile care trec prin acest tratament, prin chimioterapie, prin tratamente pentru această boală: să fiți puternice, că Dumnezeu este acolo cu voi.

E greu, știu că e greu, dar Dumnezeu face minuni și Dumnezeu lucrează prin oameni.Chiar acum mi-a fost rău. Am vrut să văd lumina, soarele și m-am simțit bine. Sunt așa de fericită că am ieșit și că îi dau corpului meu ce are nevoie”, a mărturisit Alina Pușcău.

Citește și: Cătălin Botezatu, afectat de situația prin care trece Alina Pușcău: „Îmi pare rău că nu am putut să o ajut sau să încerc să o direcţionez undeva spre un spital”

Ce simptome a avut Alina Pușcău înainte de a afla diagnosticul dur

Vedeta a povestit că înainte de a afla că suferă de cancer, a început să simtă o senzație neobișnuită la nivelul sânului, pe care inițial nu a considerat-o un motiv de îngrijorare.

Totul s-a întâmplat după ce și-a scos un dinte și a urmat un tratament cu antibiotice timp de 10 zile. După încheierea tratamentului, Alina Pușcăi și-a reluat exercițiile fizice, iar în timpul unor genuflexiuni făcute acasă a început să simtă o usturime la sân. La aflarea simptomelor, prietena ei a trimis-o urgent la medic.

Mi-am scos dintele, am avut gingia foarte umflată, am luat antibiotic 10 zile și după 10 zile făceam niște exerciții în casă, niște genuflexiuni, cum fac tot timpul. A început să mă usture sânul. Am luat o pastilă, am văzut că totul e ok. A doua zi, la fel. M-am întâlnit cu prietena mea Tal și i-am spus că m-a usturat sânul toată seara și ea mi-a spus să merg de urgență la doctor”, a declarat Alina Pușcău.