Antonescu, lui Geoană: Să nu se sperie degeaba, nu sunt Traian Băsescu, nu dau indicaţii PSD

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, răspunzând acuzaţiilor lui Mircea Geoană, că el nu dă indicaţii PSD şi că social-democratul nu trebuie să se sperie, pentru că el nu este Traian Băsescu, iar legat de Roşia Montană premierul Ponta este cel care a anunţat un vot înmpotrivă.
Romania TV
11 sept. 2013, 17:28
Antonescu, lui Geoană: Să nu se sperie degeaba, nu sunt Traian Băsescu, nu dau indicaţii PSD

Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile lui Mircea Geoană care l-a acuzat că dă indicaţii PSD şi foloseşte „manevre” de tip Traian Băsescu.

„De la o vreme sunt potopit aşa de tot felul de declaraţii care mă flatează, dar mă flatează exagerat. Să se oprească. Ba văd din partea premierului că «dacă a hotărât Antonescu aşa nu mai avem ce face, aşa rămâne». Acum din partea lui Mircea Geoană. Nu dau indicaţii nimănui. Să o luăm mai întâi dacă e vorba de comentat declaraţiile unor fruntaşi de ieri şi de azi ai PSD, să o luăm cu domnul Iliescu. Domnul Iliescu a arătat, cu mare dreptate, că eu nu sunt inginer, ci cu totul altceva. Da, are dreptate. Eu însă nu mi-am asumat un punct de vedere tehnic. Eu am afişat o poziţie politică”, a afirmat Antonescu.

El i-a răspuns şi lui Mircea Geoană, arătând că nu a dat niciun fel de indicaţie PSD, deoarece premierul însuşi a afirmat că fiecare are posibilitatea să voteze în cazul proiectului Roşia Montană cum consideră de cuviinţă.

„Acum, cu domnul Geoană: nu am dat niciun fel de indicaţie PSD. Am spus că orice ar decide să voteze PSD este dreptul acestui partid, aşa cum este şi dreptul nostru, câtă vreme nu am avut o poziţie comună, nu am construit…aduceţi-vă aminte, la lansarea proiectului premierul însuşi a spus «dom’le, în Parlament votează fiecare cum consideră de cuviinţă». Nu avem nici măcar pe USL o poziţie asumată. Eu întrebat doar, după ce asupra mea din partea unor reprezentanţi ai PSD au apărut nişte formulări de neclaritate… să înţeleg care e punctul lor de vedere. Eu nu dau indicaţii nici altora, darămite PSD-ului şi nu am indiferent ce vor vota şi cum vor vota n-am eu a judeca acest lucru”, a mai afirmat preşedintele PNL.

El a mai afirmat că a solicitat clarificări nu atât pentru sine, ci pentru opinia publică.

„Deci domnul Mircea Geoană se sperie degeaba de mine, nu sunt Traian Băsescu”, a mai spus liberalul.

Antonescu a fost întrebat cum vede afirmaţiile liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, pentru Gându;, care a susţinut că pe liderul PNL l-a „luat valul după protestele din stradă” şi a făcut anunţul că este împotriva proiectului Roşia Montană.

„Nu m-a luat niciun val, pentru că eu nu am legat declaraţia mea de proteste. Am spus că protestele exprimă o stare de spirit care trebuie luată în calcul. Eu nu m-am dus în piaţă să protestez. Nu am avut nici măcar vreo formulă de negociere, de discuţie…nu m-a luat niciun fel de val, am pus foarte calm domnului Ilie Sârbu întrebarea: PSD-ul are un punct de vedere formulat clar pe Parlament? Am înţeles că nu şi cu asta basta”, a replicat Antonescu.

El a mai fost întrebat cum vede afirmaţia lui Ilie Sârbu că nu trebuie să se comporte ca „fetele mari”, spunând că nu ştia despre despăgubirile privind Roşia Montană.

„Asta deja este o chestiune, care e ceva mai serioasă, pentru că înţeleg că ar fi trebuit să ştiu. Nu ştiu, nu am avut nicio discuţie niciodată, nici cu domnul Ponta, nici cu altcineva despre angajamente ale statului român (…) dacă domnul Sârbu ştie, să mă lase pe mine în pace, să spună opiniei publice. Eu credeam că nu ştie nici domnia sa”, a mai spus Antonescu.

Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că „este neplăcut” să-l audă pe Crin Antonescu dând „indicaţii preţioase” aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o „campanie electorală pe seama PSD” reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.

Mircea Geoană apreciază în comunicat că Roşia Montană este „primul test real al USL”.

„O problemă aparent cronicizată a ajuns acută, stârnind pasiune, emoţie, o mobilizare fără precedent pe o temă economică şi socială. Este un adevărat test pentru soliditatea USL. Este un test pentru liderii săi. Crin Antonescu, atacându-şi partenerul şi principalul aliat în PSD, reconfirmă meteahna coaliţiilor din România. Totul e bine şi frumos, până când nu mai e cer senin”, susţine Geoană.

Crin Antonescu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, „indirect”, că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar trebui să îşi facă publică poziţia.

El a spus că în USL nu s-a discutat o poziţie comună pe Roşia Montană, iar el, ca lider USL, şi-a făcut publică poziţia pe acest subiect.

Antonescu a spus că „indirect” a înţeles că poziţia PSD este de susţinere a proiectului Roşia Montană.

El a spus că social-democraţii ar trebui să îşi facă publică opţiunea.

„Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă”, a spus Antonescu, precizând însă că nu este nicio problemă dacă PSD susţine proiectul.

El a spus că deşi în Guvern liberalii au cerut amânarea proiectului pentru ca acesta să poată fi discutat, premierul a respins amânarea invocând nişte termene şi proiectul a fost trimis la Parlament.

Antonescu a ţinut să sublinieze însă că nu se poate vorbi despre o problemă în USL.

Marţi seară, PSD a remis un comunicat în care purtătorul de cuvânt Cătălin Ivan preciza că social-democraţii se vor pronunţa oficial asupra proiectului de la Roşia Montană „doar după dezbaterea serioasă şi ascultarea tuturor părţilor şi argumentelor”.

„Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – şi a celor care vor locuri de muncă, și a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional. Să ne pronunţăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poţi pretinde o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, cu argumente pro şi contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja ştii că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost şi mesajul preşedintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicaţii de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD.

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat şi din partea Comisiei Juridice.

Premierul Ponta a declarat că el va vota împotriva proiectului, ca deputat.

Premierul a declarat, marţi, că la nivelul Guvernului toţi miniştrii au fost pentru proiectul Roşia Montană, dar şi că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, toate aspectele care ţin de acest subiect, precizând că respectă „decizia politică” a liberalilor.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Țara unde salariul minim este de 1 dolar. Supraviețuirea a devenit aproape imposibilă pentru mulți dintre locuitori
Capital.ro
Lege pentru românii care stau la oraș. Trebuie să ai cel puțin 10 metri de vecinul tău
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
De ce s-a întîlnit Călin Georgescu cu Ionel Rusen. Îi leagă un dosar DIICOT de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane euro
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
ANAF impune măsuri pentru românii care organizează nunți, botezuri și aniversări!
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect