Cătălin Ivan: Emil Boc n-a scos un cuvânt despre Roşia Montană

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, l-a criticat dur pe fostul premier Emil Boc, social-democratul susţinând că acesta nu a avut curajul să-şi asume proiectul minier de la Roşia Montană.
Romania TV
11 sept. 2013, 17:42
Cătălin Ivan: Emil Boc n-a scos un cuvânt despre Roşia Montană

„Emil Boc a fost un premier laş, care nu a avut curajul să-şi asume trimiterea proiectului de la Roşia Montană într-o dezbatere deschisă şi transparentă, aşa cum a făcut USL, pentru a tranşa odată pentru totdeauna chestiunea. El s-a ascuns întotdeauna în spatele altora când trebuiau luate decizii. Este interesant cum, în tot timpul în care Traian Băsescu a susţinut făţiş proiectul de la Roşia Montană, Emil Boc nu a scos niciun cuvânt şi a executat toate ordinele primite. Dar cu toate acestea, este premierul care a tăiat salariile, care a mărit taxele, care a reţinut ilegal bani pensionarilor, care a blocat programele operaţionale, care a umilit întregi categorii sociale şi care a dus România pe marginea prăpastiei”, a declarat Cătălin Ivan, conform unui comunicat de presă.

Social-democratul a susţinut că, la un an şi jumătate de la plecarea de la guvernare a lui Emil Boc, USL încă se luptă pentru a repara ce a stricat acesta.

„Drept urmare, Emil Boc, în opinia noastră, este ultimul om care poate vorbi despre bună guvernare, ca să nu mai discutăm despre proiecte majore pe care le-a avut în gestionare şi pe care pur şi simplu le-a lăsat în cârca altora”, menţionează purtătorul de cuvânt al PSD.

Fostul premier Emil Boc declara în urmă cu o săptămână că proiectul de lege care vizează exploatarea auriferă de la Roşia Montană este neconstituţional.

„Retragerea proiectului ar trebui să se facă din două motive. În primul rând, proiectul este neconstituţional pentru că se oferă unei companii private atribuţii de utilitate publică ce trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice. Până la urmă, compania care exploatează este privată şi nu poate să facă exproprieri în numele statului, deci, din punctul de vedere al regimului exproprierilor, proiectul de lege este neconstituţional”, a spus, la acel moment, fostul premier democrat-liberal.

Emil Boc a mai spus că, fiind vorba de o temă importantă, nu trebuie exclusă nici varianta referendumului, prin care românii să se pronunţe în problema Roşia Montană.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Topul orașelor în care merită să te muți în 2026. Unde găsești cea mai bună calitate a vieții
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Decizie privind cartea de identitate electronică. Guvernul a stabilit ce pot face românii care nu au actul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România