Ponta: Nu am o relaţie tensionată cu Antonescu. Îl consider camaradul meu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, în contextul ultimelor declaraţii pe tema proiectului Roşia Montană. Premierul a mai spus că este de acord cu afirmaţia liderului PNL privind necesitatea unei dezbateri în Parlament pe tema proiectului Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.
Romania TV
11 sept. 2013, 20:03
Ponta: Nu am o relaţie tensionată cu Antonescu. Îl consider camaradul meu

„Nu se pune problema să am vreo relaţie tensionată cu domnul Antonescu. Am vorbit la telefon şi înainte să vin la emisiune. Există o chestie, dacă vreţi, importantă: Eu îl consider pe Crin Antonescu aşa cum îl consider pe Sorin Oprescu – care acum este criticat, a supărat oamenii -, ca şi pe Daniel Constantin. Eu îi consider camarazii mei şi ştiam că vor veni şi momente grele şi am fost împreună şi la greu, trebuie să fim împreună până la capăt. Şi vreau să cred că rămânem împreună şi când ne este greu şi când o să-i fie greu lui Crin, noi o să-l apărăm”, a declarat Ponta, miercuri seară, la Antena 3.

Ponta a spus că este de acord cu afirmaţia lui Antonescu privind necesitatea dezbaterii proiectului în Parlament şi este de acord cu faptul că el, ca şef al Guvernului trebuie să explice şi să dea detalii despre proiect şi despre poziţia Guvernului pe acest subiect.

Ponta a mai spus că îşi asumă că declaraţia privind faptul că el respinge, ca deputat, proiectul, deşi l-a trimis în Parlament, „poate a fost o greşeală”, precizând că va da toate explicaţiile şi va oferi lămuririle necesare.

Premierul a mai spus că i se pare logic însă ca înainte de a lua o decizie politică să fie cunoscut şi dezbătut proiectul, însă Vasile Blaga şi apoi Crin Antonescu şi-au anunţat poziţia de respingere a legii.

„Nu se pune problema să am o relaţie tensionată cu Crin Antonescu”, a spus şeful Guvernului, menţionând că îl consideră pe liderul liberal camarad, la fel ca pe Sorin Oprescu şi pe Daniel Constantin.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile şi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniştrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roşia Montană deoarece „sunt lucruri de clarificat”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, „indirect”, că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar trebui să îşi facă publică poziţia.

Victor Ponta îi dă o lecţie de solidaritate lui Crin Antonescu, într-un moment în care acesta este atacat din toate părţile pentru inconsecvenţă şi răzgândire. Mai mult, îi arată acestuia că USL poate merge înainte dacă liderii săi rămân solidari, nu dacă se delimitează unii de alţii. De amintit că, în aceste zile, Crin Antonescu s-a delimitat mai întâi de Sorin Oprescu (săptămâna trecută, în scandalul câinilor comunitari) şi apoi de Victor Ponta (luni, când a subminat dezbaterea din Parlament prin asumarea unei poziţii ferme anti-Roşia Montana). 

Lecţia cea mai dură, în fapt un examen pentru Crin Antonescu, este remintirea că românii care au votat USL nu îşi doresc un preşedinte asemănător cu Traian Băsescu – adica un lider cinic, dispus să se delimiteze de apropiaţii săi la nevoie, care îşi schimbă punctele de vedere în funcţie de calculele politice şi care uită de angajamentele luate. Dacă Antonescu va sesiza apelul lui Victor Ponta, mai are o şansă să redevină un lider şi un candidat susţinut de PSD. Dacă nu, atunci electoratul social-democrat va caută altă soluţie pentru preşedinţie. 

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Care sunt, de fapt, criteriile de departajere la CM 2026. Ce se întâmplă dacă două echipe termină la egalitate
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?