Noi imagini teribile cu viitura din Nepal. Bilanţul morţilor creşte de la o oră la alta

Un torent puternic de apă, noroi şi resturi s-a revărsat miercuri dimineaţă cu viteză mare pe ambii versanţi ai frontierei montane dintre Nepal şi Tibet, teritoriu chinez.
Viorel Dobran
28 aug. 2026, 07:55
Noi imagini teribile cu viitura din Nepal. Bilanţul morţilor creşte de la o oră la alta

Există avertismente privind posibile noi inundaţii în Nepal, în timp ce echipele de salvare caută supravieţuitori ai viiturii care a ucis cel puţin 469 de persoane în această ţară. În Trishuli, drumurile sunt acoperite de un strat gros de noroi, iar unele vehicule sunt pe jumătate îngropate.

Imagini apocaliptice în Nepal! Supraviețuitorii inundațiilor devastatoare, scoși de armată din noroi. Cauza viiturilor: prăbușirea unui ghețar care a eliberat 20 de milioane de metri cubi de apă

Baricadele poliţiei blochează accesul în unele dintre zonele cele mai afectate, situate în apropierea albiilor râurilor, existând avertismente privind riscul unor noi inundaţii.

Numărul victimelor continuă să crească, în ceea ce a devenit cel mai grav dezastru din Nepal de la cutremurul din 2015. De această dată, experţii cred că prăbuşirea unui gheţar ar fi putut declanşa inundaţiile.

Elicopterele survolează în continuare zona montană, căutând supravieţuitori şi transportând ajutoare. Sute de oameni au fost salvaţi, inclusiv majoritatea celor 450 de persoane blocate într-un tunel din Trishuli.

Un torent puternic de apă, noroi şi resturi s-a revărsat miercuri dimineaţă cu viteză mare pe ambii versanţi ai frontierei montane dintre Nepal şi Tibet, teritoriu chinez.

Alertă aeriană declanșată la Kiev: O școală, un bloc, dar și mai multe depozite au fost bombardate

O cameră de supraveghere instalată pe partea chineză a filmat un val de câţiva metri care a inundat şi a înghiţit în câteva secunde o clădire de şase etaje, în timp ce oamenii încercau să fugă.

Potrivit Institutului de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS), inundaţia a fost provocată de o prăbuşire a unui gheţar, de o asemenea violenţă încât a provocat un cutremur cu magnitudinea de 5,2 şi alunecări de teren.