Dominic Fritz: „În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar”. Viceprimarii vor prelua interimar conducerea Primăriei Timișoara VIDEO

Dominic Fritz susține că mandatul său de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile, după promulgarea Legii ANI de către Nicușor Dan. Liderul USR acuză „răzbunare politică” și anunță că viceprimarii vor prelua interimar conducerea Primăriei Timișoara.
Andrei Ene
28 aug. 2026, 19:32
Dominic Fritz: „În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar”. Viceprimarii vor prelua interimar conducerea Primăriei Timișoara VIDEO
Sursă foto : USR.ro

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat vineri că mandatul său va înceta în termen de 30 de zile, după promulgarea Legii ANI de către președintele Nicușor Dan.

Liderul USR susține că sancțiunea este rezultatul unei prevederi pe care o consideră „anti-Timișoara” și anunță că viceprimarii vor asigura conducerea interimară a municipalității.

„Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea ANI, cu tot cu amendamentul anti-Timişoara introdus de PSD şi AUR. Asta înseamnă că în 30 zile, îmi va înceta mandatul de primar al Timişoarei. 52.000 voturi ale timişorenilor, anulate, scuipate.

Citește și : Nicușor Dan a promulgat Legea ANI prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei, însă critică forma adoptată de Parlament: „Într-un alt context, aș fi retrimis proiectul pentru reexaminare”

Am primit deja două sancţiuni rămase definitive în instanţă pentru o semnătură dată pe o copie a unui document perfect legal făcut în întregime de fostul primar, în a doua zi din primul mandat, acum şase ani. Acum voi primi o a treia sancţiune, una nou inventată, încetarea mandatului, pentru ceva ce aceeaşi lege nouă nu mai consideră o faptă sancţionabilă.”, a scris Fritz pe Facebook.

Președintele USR susține că situația reprezintă un abuz și o încălcare a Constituției și afirmă că promulgarea legii demonstrează, în opinia sa, degradarea statului de drept.

„Nicio contorsiune a majorităţii PSD la Curtea Constituţională nu poate ascunde adevărul: statul de drept în România nu mai există. PSD este un partid care nu mai are nicio şansă să câştige lupta democratică, aşa că foloseşte instrumentele dictatorilor pentru a-şi păstra puterea.

Împreună cu aliaţii lor din justiţie şi instituţii precum ANI, toţi aliniaţi în spatele unui singur obiectiv: să poată prăda nestingheriţi resursele României. Să ia banii din taxele voastre şi să-i bage în cutiile lor de pantofi.”, punctează Fritz.

Edilul susține că miza nu este doar mandatul său, ci încrederea alegătorilor în USR și în posibilitatea schimbării prin mijloace democratice.

„Pentru asta au nevoie să distrugă nu un om, că nu e despre mine aici. Pentru asta au nevoie să distrugă încrederea voastră că se poate altfel. USR e ţinta lor pentru că USR a livrat. De ce au votat moţiune după moţiune împotriva miniştrilor USR? De ce mobilizează întreaga maşinărie mafiotă a sistemului pentru a scăpa de primarul Timişoarei?

Pentru că cel mai mare pericol pentru ei este să vadă cetăţenii că da, un politician poate să schimbe lucrurile în bine, poate să aibă rezultate, aşa cum eu cu echipa mea am transformat Timişoara.”, explică Fritz.

Dominic Fritz a precizat că, după încetarea mandatului său, conducerea Primăriei Timișoara va fi asigurată interimar de echipa de viceprimari. Acesta spune că măsura ar urma să intre în aplicare de la sfârșitul lunii septembrie.

„Ne aşteaptă vremuri grele. Dar cu cât mai grele sunt vremurile, cu atât mai mare trebuie să fie îndârjirea noastră. Vă rog să mă credeţi: sunt mai hotărât ca niciodată să continui lupta cu caracatiţa care ne fură banii şi speranţa. Votul dat de timişoreni în 2024, pentru un mandat de patru ani, mă obligă în continuare. Echipa mea de viceprimari va prelua interimar conducerea primăriei, de la sfârşitul lui septembrie.

Citește și : Dominic Fritz reacționează în urma votului final pe Legea ANI: „De ce să îmi dau demisia? Am fost ales”

Eu rămân timişorean. Rămân şi preşedintele USR şi voi lupta alături de mii şi mii de români care nu acceptă ca ţara să se predea PSD. Nu vor scăpa nici de mine, nici de voi. Pentru asta vă mulţumesc. Ei au dreptul pervertit de partea lor. Noi avem dreptatea de partea noastră. Şi împreună, mergem înainte. Şi vom câştiga”, transmite Fritz.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Giovanni Becali nu a avut milă de Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League: „Pe ei i-aș vinde acum afară să iau bani pe ei”
Capital.ro
Ilie Bolojan anunță schimbări pentru serviciile de informații. Ce măsuri vrea să susțină la nivel parlamentar
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat