Fostul premier Nicolae Ciucă, în bibliografia unei materii opționale cu o carte pe care n-o găsești nici dacă dai cu tunul!

Incredibil, dar adevărat. Fostul premier Nicolae Ciucă, cel care a condus și Armata Română timp de aproape cinci ani, este în bibliografia unei materii opționale cu o carte de negăsit. Să vrei să o citești, ca elev, și n-ai cum, pentru că volumul pare să existe numai cu titlul.
Alina Costache
03 sept. 2026, 16:58
Fostul premier Nicolae Ciucă, în bibliografia unei materii opționale cu o carte pe care n-o găsești nici dacă dai cu tunul!

După acuzația că și-a plagiat teza de doctorat și scandalul panourilor de două milioane de euro pentru promovarea cărții ”În slujba țării”, fostul premier este, din nou, personajul central al unui subiect legat de opera sa. De această dată, semnele de întrebare nu sunt legate de conținut sau popularizare, ci de existența unui volum semnat de el.

Concret, o lucrarea atribuită lui Ciucă și datată 2005 se află în bibliografia noului opțional pentru liceu ”NATO în lumea contemporană”, însă nu apare în cataloagele Editurii Militare și ale Bibliotecii Naționale, scrie edupedu.

Disciplina ”NATO în lumea contemporană” va fi disponibilă ca opțional pentru elevii de clasa a X-a, conform programei școlare care a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

”Disciplina propusă oferă elevilor repere de înțelegere a relației dintre pace, securitate, democrație, drepturile omului și cooperarea internațională”, se arată în prezentarea disciplinei.

Citește și Cât te costă să-ți trimiți copilul la școală în acest an. Rechizitele s-au scumpit cu până la 12%

Noua disciplină opțională despre NATO face parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOS), în ofertă națională. Este proiectată pentru o oră pe săptămână, fiind recomandată pentru studiu și în liceele și colegiile militare.

Cartea atribuită la Ciucă și inclusă în bibliografia noii materii opționale ar fi apărut la Editura Militară în 2005.

Jurnaliștii de la edupedu spun că nu a reușit să identifice deocamdată volumul fostului premier și că pe site-ul Editurii Militare cel mai apropiat titlu este ”România-NATO. Chronology 2004-2007”, carte apărută în 2008, cu autor Institutul pentru Politici de Apărare și Istorie Militară.

Nici în catalogul Bibliotecii Naționale nu am putut identifica o astfel de lucrare, fie ca volum semnat de Ciucă, fie cu acesta coautor.

Citește și Bolojan a dat undă verde! Până la 5000 de lei de la stat pentru absolvenţii care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026