Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a avut pe ordinea de zi, joi, și cazul judecătoarei Liliana Alexe. Aceasta a decis, în februarie, suspendarea activității ROMATSA – autoritate care se ocupă cu dirijarea, controlul traficului aerian și furnizarea de servicii de navigație aeriană pe întreg teritoriul României.
Decizia a fost atacată la instanța supremă, unde Alexe s-a dus în sala de judecată și a încercat să pledeze pentru propria soluție dată în dosar. Ea ar fi vrut să filmeze acolo cu telefonul, totul degenerând într-un scandal încheiat cu scoaterea judecătoarei din sala de judecată, cu jandarmii.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a hotărât să anuleze suspendarea certificatului de funcționare al ROMATSA.
ICCJ a confirmat incidentele de la ședința de judecată a recursului: ”S-a prezentat în sala de judecată doamna Liliana Cătălina Alexe, care a fost judecător în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti şi care a pronunţat hotărârea judecătorească atacată pe calea recursului în cauză.
Doamna judecător a solicitat în repetate rânduri acordarea cuvântului pentru a susţine soluţia pe care a pronunţat-o şi care era favorabilă reclamanţilor. Completul de judecată i-a atras atenţia că nu poate participa la judecată, neavând calitatea de parte în cauză, şi i-a cerut să respecte ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată.
Având în vedere intervenţiile repetitive ale doamnei judecător în cursul dezbaterilor, precum şi necesitatea asigurării ordinii şi solemnităţii şedinţei, completul a fost nevoit să apeleze la regulile de restabilire a ordinii şedinţei, solicitând îndepărtarea din sală a doamnei judecător Liliana Cătălina Alexe”.
Scandalul de la judecarea recursului a determinat Inspecția Judiciară să propună suspendarea din funcție a judecătoarei Alexe.
Liliana Alexe le-a spus jurnaliștilor, în contextul ședinței de joi de la CSM, că decizia prin care a dispus suspendarea activității ROMATSA a fost luată după o analiză atentă. Judecătoarea și-a asumat totodată prezența în sala de judecată de la instanța supremă.
”Aș îndrăzni să afirm că a fost cea mai grea decizie a unui litigiu de contencios administrativ și aveți toată asigurarea mea că am chibzuit-o extrem de bine, îndelungat și când am luat în considerare incidente de procedură și atunci când am deliberat asupra soluției, zic eu, am avut-o într-o responsabilitate uriașă. Am spus că prezența mea în sala de judecată este susținută procedural. Nu mi-am dorit să se întâmplă așa. Probabil că doamna președintă de complet a fost poate puțin surprinsă. Am înțeles și înțeleg regulile sălii de judecată și există o afirmație «Mă conformez», ceea ce înseamnă că eu m-am conformat. Doar că aveam un buletin de luat, o geantă, asta a fost. Probabil că a fost niște reacții emoționale, sunt greu de gestionat aceste momente”, a spus judecătoarea, citată de digi24.
Cazul Alexe a fost discutat joi la CSM timp de circa 60 de minute, stabilindu-se în final că o decizie va fi luată la 9 septembrie. Până la această dată, judecătoarea rămâne în funcție la CAB.