Horaţiu Potra scapă de arestul la domiciliu, dar rămâne sub control judiciar. Ce obligații are aliatul lui Georgescu, decizia luată de Înalta Curte

Fostul mercenar Horaţiu Potra rămâne sub control judiciar timp de 60 de zile, după cea mai recentă decizie a Curții Supreme de Justiție.
Viorel Dobran
03 sept. 2026, 17:07
Horaţiu Potra scapă de arestul la domiciliu, dar rămâne sub control judiciar. Ce obligații are aliatul lui Georgescu, decizia luată de Înalta Curte

Curtea Supremă de Justiție a decis astăzi ca Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar timp de 60 zile.

Judecătorii au admis astfel contestația lui Potra prin care acesta a atacat măsura arestului la domiciliu. Potra a susținut că arestul la domiciliu este excesiv de sever și a cerut judecătorilor o măsură preventivă mai blândă sau chiar ridicarea măsurii preventive.

ÎCCJ a respins toate contestațiile din dosarul Călin Georgescu-Horațiu Potra. Începe judecata de fond în procesul privind tentativa de lovitură de stat

Chiar dacă se află sub control judiciar, Horațiu Potra are în continuare obligația de a nu părăsi țara, de a merge la Poliție săptămânal și să nu ia legătura direct sau indirect cu părțile și martorii din dosar.

Fostul mercenar, aliat al lui Călin Georgescu, s-a aflat inițial în arest preventiv din noiembrie 2025, fiind extrădat din Dubai.

În 17 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea sa în arest la domiciliu.  Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru tentativă la comiterea de infracțiuni împotriva ordinii constituționale (asociată cu acțiuni de destabilizare alături de Călin Georgescu), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, și constituirea unui grup infracțional organizat.

Citește și : Diana Șoșoacă, denunțată la Parchet pentru trădare din cauza relației cu Rusia: „A preluat tezele oficiale ale agresorului și a încercat să renegocieze granițele statului”

În timp ce el a petrecut mai multe luni în spatele gratiilor înainte de a fi plasat acasă, fiul și nepotul său fuseseră plasați în arest la domiciliu încă din ianuarie 2026.

Horaţiu Potra, prins în Dubai în septembrie 2025, a fost de acord să fie adus în ţară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În caz contrar, acestea ar fi putut dura mai mult, având în vedere că nu există acord de extrădare cu Emiratele Arabe. El a fost adus în ţară în 20 noiembrie 2025, împreună cu fiul şi nepotul său.

Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi de alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României. În acest dosar, Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată, iar Horaţiu Potra pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Fiul său Dorian Potra şi nepotul său Alexandru Potra au fost trimişi în judecată pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale este acuzat de propagandă legionară şi de promovare, în public, a unor persoane vinovate de genocid şi de crime de război. În 3 aprilie, Georgescu a scăpat definitiv de controlul judiciar, la mai bine de un an de la instituirea acestei măsuri preventive, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis contestaţia şi a desfiinţat în parte hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, care decisese să-i menţină măsura preventivă.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potenţial de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.

Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.

În 26-27 februarie 2025, au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Percheziţiile au vizat locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă, una dintre persoane fiind mercenarul Horaţiu Potra. În casa acestuia, într-un seif încastrat sub podea, anchetatorii au descoperit pachete cu teancuri de dolari, politicianul din Mediaş spunând că legea nu îl obligă să îşi ţină banii la bancă. Tot la Potra au fost găsite numeroase arme, el declarând la acea vreme că îşi „asumă” nerespectarea regimului armelor şi muniţiei”, dar refuzând să facă alte comentarii cu privire la armele deţinute ilegal.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Vali Creţu, out de la FCSB?! Reacția patronului după mesajul halucinant al fotbalistului: “Dacă vă spun, leșinați de râs”. Ce se întâmplă cu Radunovic
Capital.ro
Europa intră în iarnă cu depozitele de gaze la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani. Prețurile au urcat deja la maximul ultimilor trei ani
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea medicală din Gorj este îndoliată. Asistenta Pavel Georgeta a încetat din viață la 54 de ani
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Nicușor Dan anunță o nouă propunere de premier! Cine ar putea fi
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor