„Luaţi-vă trotinetele şi faceţi turul şantierelor de spitale”. Rogobete atacă USR în scandalul „miliardului pierdut” din PNRR

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete, în prezent deputat PSD, a lansat luni un atac dur la adresa USR, pe fondul disputei privind banii pentru infrastructura sanitară din PNRR. Social-democratul respinge acuzațiile potrivit cărora Ministerul Sănătății ar fi pierdut aproximativ un miliard de euro din cauza neîndeplinirii jaloanelor și îi invită ironic pe reprezentanții USR să facă „turul celor 22 de șantiere de spitale noi”.
Viorel Dobran
07 sept. 2026, 12:01

„Văd că, în ultimele zile, vuvuzelele politice de la USR și-au construit din nou discursul în jurul Sănătății și încearcă să vorbească despre spitale, investiții și fonduri europene”, a scris Alexandru Rogobete.

Fostul ministru continuă atacul într-un registru ironic. „Luați-vă trotinetele și faceți turul celor 22 de șantiere de spitale noi. La fiecare oprire, faceți un selfie în fața spitalului și scrieți: «Pe ăsta nu l-am făcut noi cei de la USR»”, a transmis Rogobete.

Miza disputei este reducerea banilor disponibili pentru investițiile din Sănătate prin PNRR. USR a acuzat în repetate rânduri conducerea PSD a Ministerului Sănătății că România a pierdut aproximativ un miliard de euro care ar fi putut fi utilizați pentru construirea de spitale.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu afirma încă din noiembrie 2025 că România a pierdut „un miliard de euro din PNRR pentru Sănătate”, cerând stabilirea responsabilităților pentru proiectele eliminate sau mutate pe alte surse de finanțare.

Alexandru Rogobete șterge pe jos cu proiectul Legii salarizării elaborat de Dragoș Pîslaru: „A fost un dezastru” VIDEO

Rogobete contestă însă explicația dată de USR. „Ministerul Sănătății NU a pierdut un miliard de euro pentru spitale pentru că nu ar fi îndeplinit jaloane. În anul 2023 a fost recalculată alocarea de granturi a întregului PNRR al României, nu doar componenta Sănătate. Asta înseamnă minus 2,11 miliarde de euro, aproape 15% din întreaga alocare inițială de granturi a României”, susține fostul ministru.

Opt investiții spitalicești au rămas în PNRR, anunţă Alexandru Rogobete

Pentru a răspunde criticilor USR, Rogobete a prezentat lista investițiilor pe care spune că actualele și fostele conduceri ale Ministerului Sănătății au reușit să le mențină în finanțare.

Opt investiții spitalicești au rămas finanțate prin PNRR:

  • corpul nou al Spitalului Județean Bistrița-Năsăud;
    Pavilionul de Politraumă al Spitalului Militar Craiova;
    Pavilionul de Politraumă al Spitalului Militar Sibiu;
    corpul nou al Spitalului „Agrippa Ionescu” din Balotești;
    Centrul Chirurgical Cardiovascular din Târgu Mureș;
    corpul nou al Institutului „Marius Nasta” din București;
    Centrul de Neurochirurgie și Patologie Vasculo-Cerebrală din Cluj-Napoca;
    corpul nou al Spitalului Județean Constanța.

Ministerul Sănătății anunța pe 4 septembrie că rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente instituției a ajuns la 91% și că numai în luna august au fost făcute plăți de peste un miliard de lei.

Nouă proiecte scoase din PNRR au fost mutate pe Programul Sănătate

Alte nouă proiecte care fuseseră începute prin PNRR au fost transferate pe Programul Sănătate 2021–2027 pentru a putea continua după expirarea termenelor Planului.

Este vorba despre investițiile de la Alba Iulia, Centrul de Politraumă și Centrul de Radioterapie din Pitești, noul corp al Spitalului de Boli Infecțioase din Oradea, noul Spital „Dimitrie Gerota” din București, proiectele din Giurgiu, Timișoara, Vaslui și Bacău.

Transferul celor nouă proiecte pe Programul Sănătate a fost aprobat în 2025, acestea urmând să beneficieze în continuare de fonduri europene nerambursabile.

Rogobete include în bilanț și cele trei centre pentru mari arși de la Timișoara, Târgu Mureș și Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, finanțate cu sprijinul Băncii Mondiale.

La acestea se adaugă cele trei spitale regionale de urgență de la Craiova, Iași și Cluj, finanțate din fonduri europene și cofinanțare națională.

„Nu vă este rușine să mințiți în halul ăsta?”

„Nu pretind că totul este perfect și nici că toate problemele sistemului de sănătate au fost rezolvate. Dar pot să merg în fața oamenilor, să arăt aceste investiții și să spun simplu: aici am construit împreună cu echipa Ministerului Sănătății”, afirmă Rogobete.

El îi acuză pe reprezentanții USR că folosesc tema investițiilor în spitale drept „muniție electorală”.

„Când îi aud pe cei care n-au lăsat nimic comparabil în urmă vorbind despre «miliardul pierdut» (…) îi întreb: Nu vă este rușine să mințiți în halul ăsta?”, a transmis deputatul PSD.

Rogobete readuce în discuție inclusiv controversa achiziției vaccinurilor împotriva COVID-19 și acuză USR că, în perioada în care a condus Ministerul Sănătății, au fost contractate suplimentar „zeci de milioane de doze”.

„Construcțiile rămân. Spitalele rămân. Ceea ce faci pentru oameni rămâne!”, își încheie Alexandru Rogobete mesajul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Ce a făcut Laurențiu Reghecampf la 6 dimineața în ziua derby-ului FCSB – Rapid 4-1: „Parcă era finala Champions League”
Capital.ro
Ai o problemă în apartament și o ignori? Ce obligații ai și ce sancțiuni riști în urma reclamației
Playtech.ro
De ce te trezești aproape în fiecare noapte la aceeași oră. Ce se întâmplă, de fapt, în organism
Adevarul
Regizorul documentarului „Delta Sălbatică”, după cinci ani de filmări: „Natura și-a regizat singură filmul. Avem scene de blockbuster, dramă și comedie”
wowbiz.ro
Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
MediaFlux
Ministrul Muncii, anunț despre indexarea pensiilor: Vom înainta Ministerului de Finanțe și premierului propunerea de a respecta legea. Ce se întâmplă cu ajutorul financiar
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT