Antonescu: Dau Guvernului nota 8, miniştrilor PNL 7. Vezi ce-i reproşează lui Radu Stroe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice şi exemplificând prin cazul ministrului de Interne, Radu Stroe, care nu a consultat PNL.
Romania TV
13 sept. 2013, 19:57
Antonescu: Dau Guvernului nota 8, miniştrilor PNL 7. Vezi ce-i reproşează lui Radu Stroe

„Aş putea să spun că lipseşte, şi ăsta e sentimentul şi în partid, e şi al meu (…) i-am vrea mai prezenţi, i-am vrea mai mult în comunicare pe temele lor şi am vrea să discutăm cât se poate de mult în partid despre politicile care în cadrul Guvernului şi prin intermediul Guvernului condus de Victor Ponta să le aplice. Nota Guvernului ar fi să zicem 8, nota miniştrilor liberali nu ar scădea sub 7, diferenţa fiind dată într-adevăr de prestaţia, de efortul suplimentar al premierului”, a spus Antonescu, într-o emisiune la Antena 3.

El a menţionat că una dintre nemulţumirile pe care le are faţă de activitatea miniştrilor PNL îl priveşte pe Radu Stroe în legătură cu modificarea Codului rutier. Liderul PNL a afirmat că înainte ca Stroe să propună modificarea legislaţiei nu a discutat în partid acest subiect.

Antonescu a afirmat că în proiectul de modificare a Codului rutier este posibil să fie pedepse prea aspre.

„Ideea de a înăspri trebuie totuşi calibrată cumva mai gradual. Adică există sentimentul, am vorbit cu mulţi oameni în aceste zile, care nu m-au sunat să mă întrebe dacă m-am certat sau dacă m-am împăcat cu Ponta, m-au sunat să-mi explice că e totuşi prea mult pentru o greşeală pe care o poţi comite să-ţi pierzi permisul patru ani”, a afirmat liderul PNL, menţionând că nu este „expert” în acest domeniu, dar că subiectul ar putea fi discutat în partid şi cu premierul.

Antonescu a menţionat că în prezent nu se pune problema remanierii lui Radu Stroe, legată de acest subiect.

De asemenea, el a menţionat că o remaniere guvernamentală „nu este probabilă sau iminentă”.

Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat miercuri, ministrul de Interne, Radu Stroe.

Ministrul de Interne a precizat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?