PPC Energie lansează oferta cu tarif dinamic dedicată firmelor mici

PPC Energie, unul dintre cei mai mari furnizpri de energie electrică și gaze naturale, anunță că extinde către segmentul firmelor mici oferta sa cu tarif dinamic, singura de acest fel din România în prezent, prin lansarea PPC Ore Smart PRO.
Loredana Brumă
10 sept. 2026, 12:55
PPC Energie lansează oferta cu tarif dinamic dedicată firmelor mici

PPC Energie lansează oferta cu tarif dinamic dedicată firmelor mici. Oferta este disponibilă clienților non-casnici cu contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă, cu un consum estimat sub 200.000 kWh pe an și presupune un preț fix pentru energia electrică, valabil 12 luni.

PPC Energie extinde oferta cu tarif dinamic

Ca în cazul PPC Ore Smart+, oferta pentru firme mici stabilește un preț redus al energiei electrice în anumite intervale orare: în fiecare sâmbătă și duminică a anului, (între 00:00 și 23:59), în tot cursul zilei, tot anul; de luni până vineri, în timpul nopții, între orele 00:00 și 05:59; și de luni până vineri, între orele 11:00 și 14:59, în perioada 1 martie – 31 octombrie, când producția de energie din surse fotovoltaice este ridicată. În aceste intervale, prețul final al energiei electrice, cu toate taxele incluse, variază între 1,00-1,09 lei/kWh, în funcție de zona de distribuție.

„După succesul PPC Ore Smart+ pentru segmentul rezidențial, oferta cu preț redus în anumite intervale orare, extindem acum acest beneficiu și către companiile de mici dimensiuni, un segment în care fiecare cost contează pentru planificarea zilei de mâine. Am observat o nevoie reală în piață pentru prețuri mai mici la energie electrică, mai ales în rândul micilor antreprenori, care simt direct impactul costurilor operaționale în activitatea de zi cu zi. De aceea, oferim firmelor de mici dimensiuni cel mai mic preț în intervalele cu tarif redus, pentru un control mai bun al costurilor cu energia electrică. Ofertele Ore Smart rămân o soluție la îndemână pentru oricine vrea să consume responsabil și la prețuri reduse”, a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie, potrivit unui comunicat de presă.

Citește și PPC Blue a instalat şapte stații de încărcare ultra-rapidă pe Aeroportul Otopeni. Rețeaua companiei depășește 1.400 de puncte în România

În restul intervalelor orare, de luni până vineri, între orele 06:00 și 10:59 și între orele 15:00 și 23:59, tot anul, respectiv între orele 11:00 și 14:59 în perioada 1 noiembrie – 28 februarie, prețul final al energiei electrice este de 1,65-1,73 lei/kWh. Prețul rămâne fix pe toată durata contractului, de 12 luni. Oferta nu este disponibilă pentru clienții cu calitate de prosumator.

Ore Smart PRO este recomandată pentru firme mici care dețin locuri de consum cu contoare inteligente. Mai multe detalii despre prețurile aplicabile pentru PPC Ore Smart PRO sunt disponibile aici.

Pe segmentul rezidențial, în luna august, datele de consum ale clienților care dețin oferta PPC Ore Smart+ au arătat că aproximativ 22% dintre aceștia și-au redus ponderea consumului din intervalul 20:00-23:00 față de celelalte două luni de vară, respectiv una de iarnă.

Oferta PPC Ore Smart PRO este o opțiune potrivită pentru producători locali din industria alimentară, pentru pensiuni, pentru saloane de înfrumusețare și pentru firme care au servere și echipamente IT funcționale non-stop. De asemenea, oferta este recomandată pentru mici magazine de proximitate, restaurante, farmacii, spălătorii profesionale și instituții publice locale care administrează iluminatul stradal etc.

Clienții care au contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) nu mai trebuie să își transmită indexul, iar facturile reflectă consumul real. Instalarea acestor contoare este realizată de operatorul de distribuție din fiecare zonă, conform calendarului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Citește și Facturile clienților PPC se schimbă. Anunțul companiei pentru consumatori din august

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru românii care locuiesc la bloc. Când poate fi oprită apa din cauza vecinilor cu datorii
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT