Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a transmis, vineri, că ”nu se pune problema” unei demisii a premierului interimar Ilie Bolojan.
”Observ că se propagă varianta demisiei premierului Ilie Bolojan. Este un fake news absolut. Nu se pune această problemă”, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Plecarea din funcţia a lui Ilie Bolojan, după ce Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, a fost cerută în repetate rânduri de câtre PSD, dar Bolojan a precizat că demisia sa nu ar rezolva problema crizei politice.
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat joi seară că prioritatea pentru perioada următoare este de a avea un guvern cu puteri depline. ”Este o miză importantă şi sper că domnul preşedinte, într-o perioadă cât mai rapidă, va face o nominalizare în acest sens, în aşa fel încât premierul care este desemnat să poată începe o discuţie cât se poate de serioasă cu partidele”, a adăugat el.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, luni, că suntem într-o situaţie de provizorat care nu trebuie să mai continue, el precizând că incertitudinea politică şi eşecul adoptării legii salarizării din cauza iresponsabilităţii PSD creează îndoieli că se va menţine controlul cheltuielilor şi anii următori. Potrivit lui Bolojan, avem nevoie rapid de un guvern care să consolideze ceea ce am reuşit până acum, să continue schimbarea modelului economic de la consum spre investiţii, să ţină sub control cheltuielile statului, să colecteze eficient banii iar un asemenea guvern poate fi condus doar de un premier responsabil, care înţelege exact situaţia, un premier dispus la efortul constant şi adesea impopular de a face ce trebuie, nu ce sună bine.