Teodora, fiica lui Gigi Becali, a fost învinsă în dosarul în care a contestat amenda aplicată de Garda de Mediu pentru lucrările de la Techirghiol, unde tatăl acesteia a început ridicarea unei biserici de lemn în memoria bunicii sale. Terenul se află în aria protejată Natura 2000, iar lucrările au fost începute fără documentație obligatorie.
Recent, latifundiarul din Pipera dezvăluia că are dosar penal din cauza acestei biserici, acuzând la rândul său că îi este încălcat dreptul la proprietate.
„Am cumpărat teren intravilan şi nu pot să construiesc. Nu, că natura, nu ştiu-cum, sperie fluturii, păsările. A dat Diana Buzoianu (n.r. ministrul interimar al Mediului) un ordin de ministru, e nelegal. Trebuia prin Hotărâre de Guvern să extindă aria protejată, dar ea n-a ţinut cont, a dat Ordin de Ministru.
Trebuia să ceară şi de la Academia Română şi de la proprietari. Ea a dat Ordin de Ministru fără să întrebe proprietarii, fără să ţină seama că proprietatea este garantată de Constituţie, art. 44”, a declara Gigi Becal, pentru Fanatik.
Pentru ridicarea ilegală a lăcașului de cult, Teodora Becali trebuie să plătească o amendă 31.000 de lei către Garda de Mediu.
După ce autoritățile statului au descoperit că întreaga construcție este ilegală, Gigi Becali a decis să oprească lucrările și să mute biserica de la Techirghiol. Acesta urmează să decidă unde o va duce și nu exclude posibilitatea de a o muta chiar în curtea casei sale din Pipera.
„Nu mai este biserica. Nu a mai rămas nicio stinghie. Am mutat biserica. Să vedem acuma unde o mut. Poate o duc acasă în curte la mine în Pipera. Să vedem”, a spus Becali, pentru sursa citată.
Deranjat de hotătâtilr care au dus la oprirea ridicării lăcașului de cult, patronul FCSB a mutat scandalul în plan politic.
„A venit consiliera lui Nicușor Dan cu dispoziție. Nu există nicio decizie de desființare. Procurorul este de mână cu ONG-ul. Zici că ONG-ul este statul român. A intervenit consilierul șefului statului român. Fac dosare consilierii.
Slujitoarea Satanei, Buzoianu, a zis: ‘Pârlește-mă’. Buzoianu este copilul lui Satan. A făcut zonă tampon. A spus că proprietatea mea este zonă tampon. Este lemn. Eu nu am nevoie de autorizație de construire. Am nevoie de amplasament. Este proprietate intravilană.
Trebuie să scăpăm de USR-ul satanist. A venit un ONG bulgăresc. Vine cu consilierul lui Nicușor Dan și cu SPP-ul pentru o biserică ortodoxă. Cum să vină consilierul președintelui cu SPP-ul și cu unul de la o asociație de păsări și fluturi? Dumnezeu a făcut păsările și fluturii. Oamenii sunt vinovați dacă votează oameni care slujesc lui Satan. USR este satanist. Făceau ei tabere cu Soros. De asta se iubesc ei”, a mai spus Becali.