Brigada Rutieră a Capitalei a dezmințit, marți, informațiile potrivit cărora autocarele cu protestatari ar fi oprite la intrarea în București, în contextul manifestației fermierilor din Piața Victoriei.
Polițiștii precizează că nu interzic accesul autocarelor în Capitală și că verificările desfășurate la intrările în București au ca scop siguranța și fluidizarea traficului.
„Polițiștii rutieri derulează permanent activități pentru siguranța și fluența traficului rutier. În acest context, sunt efectuate verificări în trafic, în vederea asigurării respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative”, transmite Brigada Rutieră, potrivit AGERPRES.
Potrivit Poliției Rutiere, pe bulevardul Iuliu Maniu circulația se desfășoară în condiții specifice intervalului orar, iar polițiștii sunt prezenți în zonă pentru dirijarea traficului.
Măsuri similare sunt aplicate și pe celelalte artere de intrare în Capitală, în funcție de valorile de trafic și de situația din teren.
În același timp, polițiștii din cadrul Poliției Capitalei sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii și siguranței publice pe durata protestului fermierilor din Piața Victoriei.
Protestul fermierilor din Piața Victoriei are loc pe fondul mai multor nemulțumiri din sectorul agricol. Printre principalele revendicări se numără deblocarea exporturilor de animale vii, acordarea despăgubirilor pentru animalele sacrificate și pentru culturile afectate de secetă, dar și măsuri pentru reducerea presiunii generate de costurile ridicate ale carburanților și îngrășămintelor.
Citește și : VIDEO – Violențe la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene
Manifestația nu a fost declarată în prealabil potrivit procedurii prevăzute de lege, iar autoritățile au mobilizat efective suplimentare de jandarmi și polițiști pentru a gestiona protestul și a preveni incidentele.