Conform informațiilor transmise de ISU Bacău, 20 dintre copii au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Onești. Alți 16 copii sunt evaluați în comuna Căiuți, unde autoritățile au amenajat un Punct Medical Avansat pentru triaj și evaluare medicală.
„Până la acest moment, 20 de copii s-au prezentat la CPU Onești, iar 16 copii au fost evaluați la dispensarul din comuna Căiuți, unde a fost constituit un Punct Medical Avansat, în vederea triajului și evaluării medicale. La fața locului se află personal medical, iar apelurile prin 112 continuă să fie primite și evaluate”, a transmis ISU Bacău.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate echipaje din cadrul ISU Bacău și Serviciului de Ambulanță Județean. Intervenția include cinci ambulanțe SMURD, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și șase echipaje ale SAJ.
În sprijinul forțelor din Bacău au fost trimise și o autospecială pentru transportul victimelor multiple, precum și un microbuz din cadrul ISU Vrancea. Autoritățile au anunțat că amploarea intervenției va fi ajustată în funcție de evoluția situației și de numărul apelurilor primite în continuare.
În acest moment, autoritățile iau în calcul un focar de toxiinfecție alimentară, urmând să fie stabilită cauza îmbolnăvirilor și sursa acestora.