Frédéric Erens, membru al Parlamentului Flamand din partea Vlaams Belang, a fost blocat aproximativ 13 ore într-o toaletă din clădirea legislativului, după ce mecanismul ușii s-a defectat. Acesta nu avea telefonul la ea, iar salvarea a venit abia a doua zi, relatează hln.be.
Incidentul s-a petrecut marți seară, după ce Erens a terminat o ședință. Era unul dintre ultimii oameni rămași în clădire și, înainte să plece acasă, a mers la toaletă fără să-și ia cu el telefonul. Când a închis ușa, mecanismul de blocare s-a rupt, iar politicianul nu a mai putut ieși. A sperat că cineva îl va găsit, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
După ceva timp, Erens a observat că aerul din înăpere devenea tot mai greu de respirat. Ușa era rezistentă la foc, iar circulația aerului era redusă.
„A trebuit să mă joc puțin de-a MacGyver și, cu un obiect metalic pe care l-am găsit în toaletă, am făcut două găuri în ușă, una sus și una jos, ca să intre aer”, spune Erens.
Bărbatul a rămas blocat în toaletă toată noaptea, fără să poată cere ajutorul nimănui.
A doua zi, la 6 dimineața, membrii echipei de curățenie au ajuns în clădire și l-au găsit, fiind nevoie de o rangă pentru deschiderea ușii.
După cele 13 ore petrecute în toaletă, Frédéric Erens a fost transportat la Spitalul Saint-Jean din Bruxelles pentru un control, fiind externat la scurt timp.