Larisa Blanari şi-a prezentat public diplomele de studii: „Sunt pregătită din toate punctele de vedere”

Managerul Larisa Blanari clarifică acuzațiile legate de calificările sale! Diplomele au fost prezentate public înainte de concursul pentru conducerea Spitalului Suceava.
Viorel Dobran
16 sept. 2026, 21:26
Larisa Blanari şi-a prezentat public diplomele de studii:

Managerul interimar al Spitalului Clinic Județean Suceava, Larisa Blanari, a pus punct unui fake news promovat masiv în mediul online cu privire la pregătirea sa academică. În cadrul unei emisiuni difuzate de NewsBucovina, Larisa Blanari a prezentat documentele originale de studii, arătând că pregătirea sa academică este completă și susținută de acte oficiale.

Larisa Blanari: „Sunt atacuri, este o campanie de denigrare foarte bine țintită”,

Larisa Blanari a declarat că dosarul său de înscriere la concurs conține toate documentele solicitate, inclusiv diploma de master în Management Economico-Financiar European.

„Sunt pregătită din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al documentelor”, a transmis Larisa Blanari.

Aceasta a vorbit și despre problemele administrative din instituția pe care o conduce, precizând că, de la preluarea mandatului, în toamna anului 2025, a încercat să rezolve problemele interne fără să le transforme într-un subiect public.

În același context, directorul interimar a susținut că este ținta unei campanii „bine orchestrate” de denigrare și a făcut referire la persoane pe care le consideră direct interesate de rezultatul concursului.

Aceasta a explicat că acțiunea din mediul virtual nu este deloc una întâmplătoare, ci reprezintă o încercare clară de denigrare orchestrată pe fondul înscrierilor la concursul pentru funcția de manager. Potrivit acesteia, atacurile vizează scăderea credibilității sale înaintea examenului decisiv pentru conducerea celei mai mari unități medicale din județ.

„Sunt atacuri, este o campanie de denigrare foarte bine țintită”, a spus Larisa Blanari.

La finalul declarației, Larisa Blanari i-a adresat scuze publice președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, despre care a spus că este atras într-o dispută care îi afectează imaginea, deși nu are o legătură directă cu situația.

„Domnul președinte nu a avut nicio legătură cu acest subiect și este în situația în care trebuie să răspundă la întrebări la care nu poate da el un răspuns”, a conchis Larisa Blanari.

Comisia urmează să verifice dosarele la data de 21 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT