S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49. Află unde a fost jucat biletul norocos

Marele premiul la Loto 6/49, de peste 2,5 milioane de euro, a fost câştigat, duminică, numerele câştigătoare fiind 15, 39, 44, 36, 19 şi 33. Biletul a fost completat cu trei variante simple, pentru care jucătorul a plătit 30,1 lei.
Filip Stan
15 sept. 2013, 20:49
S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49. Află unde a fost jucat biletul norocos

Loteria Română a anunţat că duminică a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 11.371.103,71 lei (peste 2,5 milioane euro).

Premiul a fost câştigat de Ziua Loteriei Române, respectiv cu ocazia aniversarii a 107 ani de la înfiinţare, când au fost organizate Tragerile Speciale Loto Aniversare. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 au avut loc trageri duble, respectiv o tragere principală şi una suplimentară.

La prima tragere, niciun jucător nu a reuşit să ghicească cele şase numere extrase, acestea fiind 44, 2, 24, 15, 48 şi 33.

La tragerea suplimentară Loto 6/49, premiul de categoria I a fost câştigat. Biletul norocos pe care au fost cele şase numere extrase – 15, 39, 44, 36, 19 şi 33 – a fost jucat la agenţia 05-044 din Oradea şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de 30,1 lei.

Toate cele trei variante jucate au fost câştigătoare. În afară de premiul de categoria I, jucătorul a obţinut câştiguri şi cu celelalte două variante, şi anume un premiu de categoria a III-a în valoare de 372,28 lei şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei. Totodată, cu una dintre cele trei variante jucate a obţinut şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei, la tragerea principală Loto 6/49.

În total, biletul norocos i-a adus jucătorului un premiu în valoare de 11.371.535,99 lei„, a precizat Loteria Română.

Citeşte şi Şanse duble de câştig la tragerea loto 6 din 49, din 15 septembrie. VEZI NUMERELE EXTRASE

Acesta este al doilea câştig de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an. Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat în 14 iulie, de un gălăţean care jucat un bilet de 16,9 lei.

Anul trecut, premiul la categoria întâi a jocului Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare fiind de peste 20 de milioane de lei.

Potrivit Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile de la data efectuării tragerii pentru a-şi ridica premiul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Neluțu Varga, stop-joc la CFR Cluj!? Dezvăluirea fostului președinte al clubului: „E imprevizibil!”
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Cât de încet ai voie să mergi pe autostradă în 2026. Situația în care Poliția te poate amenda
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România