Siegfried Mureșan ocupă în prezent funcția de vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE) şi de vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European.
Mureșan s-a născut în Hunedoara, mama sa fiind de origine germană și este căsătorit cu Cătălina Manea, expertă în combaterea fraudei la Banca Europeană de Investiţii din Luxemburg.
Pregătirea academică a lui Mureșan este strâns legată de spaţiul german, acesta absolvind Academia de Studii Economice din Bucureşti în 2004 (secţia cu predare în limba germană) şi şi-a continuat studiile cu un masterat în economie şi management la Universitatea Humboldt din Berlin.
A fost bursier şi ulterior consilier al preşedintelui Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Germaniei (Bundestag), Gunther Krichbaum, timp de trei ani. Din 2011, a activat în poziţia de consilier politic principal pentru probleme economice în cadrul PPE la Bruxelles.
Siegfried Mureşan a intrat oficial în politica românească în 2014, când a fost ales europarlamentar pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP), formaţiune creată la iniţiativa lui Traian Băsescu. În acea perioadă, i-a făcut campanie Elenei Udrea şi a fost propus de Traian Băsescu pentru funcţia de premier. În 2018, acesta a făcut pasul către Partidul Naţional Liberal (PNL), devenind ulterior şi preşedinte al organizaţiei PNL Diaspora.
Siegfried Mureşan este primul român care a ocupat rolul strategic de negociator-şef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE (în 2018 şi 2024). Expertiza sa financiară a fost esenţială în negocierea viitorului buget Multianual (2028–2034). În calitate de negociator-şef, acesta gestionează un pachet estimat la aproximativ două trilioane de euro, susţinând finanţarea agriculturii şi a politicii de coeziune.
În același timp, Mureșan a activat ca și coraportor pentru implementarea PNRR, reuşind să includă prevederi favorabile României, precum creşterea avansului şi a duratei de utilizare a fondurilor.