Băsescu: Imaginea României, afectată de denigrarea instituţiilor şi legi neconstituţionale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că imaginea externă a României este afectată din pricina faptului că românii "denigrează" instituţiile care "îşi fac treaba" şi prin faptul că în dezbaterea publică, dar şi în cea parlamentară ajung legi neconstituţionale, el dând ca exemplu proiectul legislativ privind Roşia Montană.
Romania TV
16 sept. 2013, 07:23
Băsescu: Imaginea României, afectată de denigrarea instituţiilor şi legi neconstituţionale

„Aici nu vorbim să facem publicitatea unui produs prost spunând că el e bun, ci de o ţară – România – care are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte. Mi-am pus întrebarea: de ce nu reuşim? Şi răspunsul se află în ceea ce nu facem, probabil. De ce percepţia noastră este mai rea decât realităţile noastre şi poate aici pot găsi mici explicaţii. (…) Un exemplu – Roşia Montană. Ştim că s-a trimis în Parlament o lege neconstituţională, care nu va putea trece de Curtea Constituţională. În baza ei generăm o dezbatere care se va finaliza cu o lege neconstituţională. Cum să avem o imagine bună, când şi străinii ne ştiu Constituţia? Ştiu că finalul acestui joc va fi respingerea de către Curtea Constituţională în principalele ei prevederi”, a spus Traian Băsescu, în cadrul Forumului European al Diplomaţiei Publice, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că un alt exemplu „de cum ne autodistrugem imaginea” este legat de „propagarea” ideii că Justiţia din România nu ar fi independentă faţă de factorul politic.
„Noi ne denigrăm propriile instituţii de dimineaţa până seara şi nu o fac oameni neinstruiţi, ci oameni cu responsabilităţi uriaşe. Vedem cum suntem supăraţi că o instituţie ca DNA sau completele de judecată anchetează, judecă, condamnă şi atunci spunem persoana X este cea care a pus să mi se facă un dosar, când de fapt pur şi simplu instituţii ale statului îşi fac treaba. Dacă noi propagăm asta, cum să ne creadă cei din afară că Justiţia din România este independentă?”, a întrebat retoric preşedintele.

Preşedintele Băsescu consideră că România e percepută mai rău decât e în realitate şi că în UE sunt ţări mult mai corupte, în care Justiţia e mult mai temătoare să se atingă de oameni politici şi, cu toate acestea, România e definită ca având o Justiţie ce nu are curaj să se atingă de politicieni.

„Cu toată sinceritatea vă spun că am convingerea că România este percepută mai rău decât este ea în realitatea. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierile pe care le avem în opinia publică din străinătate. România este o ţară echilibrată macroeconomic, care are şanse de creştere economică dacă atrage fonduri europene mai mare decât ar putea realiza multe alte ţări, are o istorie, este extraordinar de frumoasă, cu oameni care în general sunt civilizaţi şi educaţi, iar despre noi se ştiu în UE lucruri mult mai rele şi mai puţin importante. Sigur, lumea nu poate fi păcălită şi asta este o altă realitate”, a mai spus şeful statului.

Şeful statului a precizat că este convins că în UE sunt ţări mult mai corupte decât România, în care Justiţia e mult mai temătoare în a se atinge de oameni politici.

„Sunt covins că sunt ţări în UE mai corupte decât România. O spun cu responsabilitate şi ştiind despre ce vorbesc. Sunt convins că în UE sunt ţări în care Justiţia e mult mai temătoare în a se atinge de oameni politici de nivel înalt. Şi totuşi România este cea definită ca având o Justiţie care nu are curaj să se atingă de oameni politici importanţi. Deci problema e la noi – cât de credibili suntem în acţiunile noastre şi cum ne prezentăm explicând cine suntem”, a adăugat şeful statului.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
El e bărbatul prins cu focuri de armă, în timpul unei acțiuni de amploare, în București. Tatăl lui e un fost şef din serviciul secret al MAI
Fanatik.ro
Adrian Mititelu jr., ironic cu Mihai Rotaru după decizia instanței pentru Universitatea Craiova: „Îi urez să câștige primul titlu, noi avem deja 4 în palmares!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă: mulţi români se confruntă cu această problemă iarna
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nu se poate așa ceva! A murit Alin St... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Craiovei susține că Mititelu ”nu a câștigat” nimic, de fapt, după verdictul Curții de Apel: ”Știu mai bine decât oricine! Asta a hotărât instanța definitiv și irevocabil”
MediaFlux
Guvernul schimbă iar plățile pentru TVA. Noi măsuri intră în vigoare la 1 martie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil