Sfaturile oferite de cei mai cunoscuți bucătari pentru murături perfecte. Lucurile de care trebuie să ții cont

În această perioadă, gospodinele pregătesc murături, perioada fiind aleasă însă în funcție de momentul încare legumele ajung la maturitate.
Irina Dumitrescu
20 sept. 2026, 07:25
Sfaturile oferite de cei mai cunoscuți bucătari pentru murături perfecte. Lucurile de care trebuie să ții cont

Toamna este perioada în care se pun murături, castraveții și gogoșarii fiind vedetele sezonului. Totuși, potrivit bucătarilor, este important să acordăm atenție momentului, fiecare legumă având nevoie de timpul ei în care ajunge la maturitate.

Chef Adi Hădean a explicat că respectarea etapelor de fermentație este importantă, acestea influențând gustul, textura și durata de păstrare a conservelor.

„Momentul ideal pentru a pune murături în saramură variază, în mare măsură, în funcție de tipul de legume alese. În mod tradițional, acestea se pregătesc pentru iarnă atunci când legumele sau fructele sunt proaspete și ajunse la maturitate, în plin sezon. De pildă, castraveții pot fi puși la murat încă din lunile iulie-august, obținându-se astfel castraveții covăsiți, dar și la începutul toamnei, în septembrie sau octombrie, pentru consum pe termen lung.”, a spus chef Adi Hădean.

Cât despre gogonele, acesta a spus că „se pun la murat spre sfârșitul verii și începutul toamnei, atunci când roșiile nu mai apucă să se coacă pe deplin. În cazul verzei, trebuie avut în vedere, mai întâi, scopul pentru care va fi păstrată.

Pentru sarmale este recomandat un soi cu frunze mai subțiri, flexibile și ușor de rulat. Dacă, în schimb, varza urmează să fie tocată și pusă la murat, atunci se potrivește și una mai densă, cu frunzele groase. În general, momentul optim pentru murarea verzei este la începutul toamnei.

Dacă varza se pune la murat în butoi, un pas esențial după începerea fermentației este amestecarea lichidului din interior. În lipsa unui sistem special de circulație (dacă butoiul nu este deja prevăzut cu un sistem în acest sens), acest proces se poate face folosind un furtun sau o țeavă din plastic, prin care se suflă aer. Astfel, saramura este pusă în mișcare de jos în sus, ceea ce asigură o fermentație uniformă și previne alterarea verzei. Cât despre fructe, precum pepenii, aceștia se pun de obicei la murat la finalul sezonului, când sunt mai mici și mai fermi.”.

Citește și: Andreea Mantea a dezvăluit rețeta de murături: „Un fel de kimchi personalizat”. Ce ingrediente folosește

Când vine vorba de condimente, Adi Hădean recomandă „frunze sau o ramură mică de vișin, pentru extra aromă. Se pot adăuga tije de mărar, câteva bucăți de hrean sau căței de usturoi. De asemenea, în borcane se mai pot adăuga bucăți de morcov, dacă vrei să obții un gust dulceag al murăturilor. Pentru a obține o varză murată cu o nuanță rozalie, se pot adăuga în butoi câteva bucăți de varză roșie, felii de sfeclă, crenguțe de vișin sau chiar câțiva ardei kapia. Astfel, murătura capătă nu numai un aspect mai atractiv, ci și un plus de aromă. Tradițiile diferă de la o zonă la alta, fiecare regiune având rețete transmise de generații întregi, testate și folosite cu succes de-a lungul anilor.”, a mai spus el pentru Digi24.

Petrișor Tănase, sfaturi pentru castraveți perfecți

Numeroase gospodine aleg să pună castraveți în oțet la borcan, iar pentru un rezultat perfect, Petrișor Tănase a venit cu câteva sfaturi esențiale.

Potrivit bucătarului, prima oară se începe cu procesul de fierbere.

„Aceștia se realizează prin fierberea lichidului propriu-zis: la o parte de cantitate de oțet și a două părți de apă, cu o lingură de sare la 1 litru, două linguri de zahăr sau două linguri de miere de albine și nu trebuie să uităm de foi de dafin, boabe de piper. Castraveții în oțet trebuie să fie ușor dulcegi. De asta se folosește zahăr sau miere de albine, pentru ca zeama respectivă să fie un pic dulceagă”, a declarat chef Tănase pentru Ziare.com.

Totodată, celebrul bucătar a prezentat o serie de ponturi pentru ca preparatul să iasă cât mai gustos.

„Eu nu înțep gogonelele, pentru că acestea nu vor mai rămâne tari. Se vor înmuia pe timpul fermentării. La fel și castraveții. După ce îi spălăm în două-trei ape, îi punem în borcane. Să nu uităm de mărar, care aromatizează foarte bine! Mie îmi place mult să pun în borcan și ceapă roșie tăiată, după care niște căței de usturoi, doi-trei morcovi tăiați felii – morcovii conțin beta-caroten și oferă acea dulceață, acea aromă foarte bună. Poți pune și puțină țelină. Apoi torni lichidul în borcan, pui și niște foi de dafin, să nu uităm de busuioc și cam asta e”, a mai transmis bucătarul.

Citește și: Secretul murăturilor turcești crocante. Cum se pregătește saramura care le păstrează perfecte toată iarna