Elevii din Covasna, nemulţumiţi că nu li s-a decontat naveta, reiau protestele

Elevii din judeţul Covasna, nemulţumiţi că nu li s-au decontat banii pentru plata navetei, reiau protestele în această săptămână, o primă astfel de acţiune având loc luni, la Sfântu Gheorghe, iar manifestări mai ample sunt programate miercuri şi joi, în mai multe oraşe din judeţ.
Iulian Tudor
16 sept. 2013, 12:27
Elevii din Covasna, nemulţumiţi că nu li s-a decontat naveta, reiau protestele

Câţiva elevi de la mai multe şcoli din municipiul Sfântu Gheorghe au organizat, luni, în faţa Colegiului „Mihai Viteazul” o scurtă acţiune de protest, pentru a atrage atenţia conducerii Ministerului Educaţiei că nu le-au fost decontate abonamentele pentru navetă, transmite Mediafax.

Elevii au avut panouri cu mesaje precum „Bani de navetă elevilor” sau „Ministerul Educaţiei – Avem nevoie de bani”.

Acţiunea de luni a avut scopul de a anunţa proteste mai ample ale elevilor, programate miercuri şi joi, când aceştia vor forma un lanţ viu în faţa mai multor şcoli din oraşele Sfântu Gheorghe, Baraolt, Târgu Secuiesc şi Covasna.

Până luni, elevi de la 12 licee din judeţ şi-au anunţat intenţia de a participa la proteste, acţiunea fiind sprijinită de Asociaţia Tinerilor Maghiari (EMI) Covasna.

Preşedintele EMI Covasna, Mihaly Istvan, a declarat, la protestul de luni, că elevii vor continua acţiunile până când vor primi cu toţii banii de navetă.

El a afirmat că elevii au primit doar 25 la sută din suma pe care le-o datorează Ministerul Educaţiei, în judeţul Covasna fiind plătiţi în luna iunie doar 664.000 de lei, iar restanţele fiind de aproape două milioane de lei.

„Să nu ne mirăm că şapte la sută dintre absolvenţii de clasa a opta nu s-au mai înscris la liceu. Ministrul Remus Pricopie a spus în cadrul unei videoconferinţe cu inspectorii şcolari că trebuie aplicată legea în sensul de a-i amenda pe părinţi dacă nu-şi trimit copiii la şcoală. Nu plăteşte abonamentele, nu respectă legea, dar vrea ca părinţii copiilor să fie amendaţi! … Ministrul Remus Pricopie nu recunoaşte faptul că au stat cu mâinile în sân pentru că «nu este în regulă » ceva. Ce i-a împiedicat timp de 12 luni să repare neregula?”, a subliniat reprezentantul EMI Covasna.

Elevii covăsneni au dat publicităţii, luni, şi un comunicat de presă în care cer demisia ministrului Remus Pricopie.

Comunicatul este semnat de EMI Covasna, Asociaţia MINTA şi de circa 3.000 de elevi de la 16 licee şi grupuri şcolare din judeţ.

„Sunt situaţii în care unor elevi li s-au decontat două luni din anul şcolar trecut, în timp ce altora nu li s-a asigurat nimic. Fiind vorba de bani publici, prevederile legale încălcate dispun cu siguranţă sancţiuni pe măsură, sancţiuni pe care le cerem a fi aplicate celor vinovaţi. Cerem astfel prefectului să se autosesizeze şi în cel mai scurt timp să lămurească opinia publică cu privire la această discriminare practicată de ISJ-urile din ţară”, se arată în comunicatul citat.

Semnatarii documentului cer Ministerului Educaţiei să deconteze contravaloarea transportului elevilor din mediul rural. „Dorim şanse egale pentru toţi elevii din ţară”, scrie în comunicat.

În urmă cu câteva luni, elevi de la mai multe şcoli din judeţul Covasna au organizat acţiuni de protest cerând decontarea banilor pentru abonamentele de navetă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Noul puști-minune din fotbalul românesc! A marcat împotriva lui Dinamo, iar Mbappe e modelul lui
Capital.ro
O nouă alertă aeriană duminică la granița cu Ucraina. Avioane F-16 românești, ridicate de la sol după detectarea unei ținte lângă frontieră
Playtech.ro
Soțul moare și casa era cumpărată înainte de căsătorie. Ce parte primește soția și cât revine copiilor
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT