Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul fermierilor din Piața Victoriei

20 de persoane acuzate că au instigat la violențe la protestul oierilor din Piața Victoriei au fost reținute. Potrivit anchetatorilor, doi dintre suspecți sunt membri AUR și ar fi fost printre cei care au aruncat cu bolovani și s-au confruntat cu jandarmii. În total, 30 de persoane au fost ridicate și duse la audieri. Pentru 10 dintre ei procurorii cer arestarea preventiv[.
Alina Andrei
23 sept. 2026, 07:36
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul fermierilor din Piața Victoriei

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul privind incidentele violente produse în timpul protestului desfășurat la data de 15 septembrie în zona Pieței Victoriei din București, în dimineața zilei marți au fost efectuate 29 de percheziții domiciliare pe raza a 16 județe, fiind puse în executare 30 de mandate de aducere emise de procurori pe numele unor persoane cercetate în calitate de suspect.

Citește și: Percheziții în Bucureşti şi în 15 judeţe după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei. 30 de persoane urmează să fie duse la audieri

”Din probele administrate până în prezent a rezultat că, pe parcursul protestului, o parte dintre participanți au aruncat cu obiecte dure (borduri, sticle, garduri metalice, materiale pirotehnice) în direcția jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Unii manifestanți i-au lovit pe jandarmi cu pumnii, cu picioarele și cu bâte, iar o autospecială a Jandarmeriei Române a fost vandalizată. Mai mulți jandarmi au suferit leziuni traumatice în urma violențelor exercitate asupra lor. De asemenea, unii dintre manifestanți au exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la fața locului în exercitarea atribuțiilor de serviciu~, se precizează în comunicat.

Marți, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 20 persoane și au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate, după caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, menționează Parchetul.

”Față de zece inculpați, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, informează procurorii.

Citește și: Călin Georgescu a fost eliberat din arest sub control judiciar. Susținătorii suveranistului jubilează în fața Tribunalului București: „Vă iubim” / DIICOT contestă măsura

Doi dintre cei 30 de indivizi săltaţi în cursul zilei de astăzi, în urma percheziţiilor sunt și doi membri AUR, amândoi fiind acuzaţi de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar unul dintre ei este printre cei care au încercat să răstoarne autospeciala jandarmilor.

Valentin Stoica, ce figurează pe listele AUR pentru funcţia de consilier local la Călăraşi, a agresat o echipă de jurnalişti şi ar fi aruncat cu obiecte spre jandarmi. La percheziţiile domiciliare, la acesta a fost găsit un borcan cu marijuana, potrivit Antena 3.

Al doilea este Auraş Andone, care acuzat de distrugere, tulburarea ordinii şi linişte publice. Acesta ar fi aruncat inclusiv cu garduri în jandarmi, a participat la tentativa de răsturnare a maşinii Jandarmeriei. El a fost pe listele AUR de consilieri locali în comuna Ulmu, judeţul Brăila.