Premierul Victor Ponta a vizitat noile locuinţe ANL pentru tineri din Târgu-Jiu

Premierul Victor Ponta a vizitat, luni, la Târgu-Jiu noile locuinţe ANL predate tinerilor în cartierul Narciselor şi a declarat că prin vânzarea imobilelor mai vechi se vor construi unităţi locative noi.
Romania TV
16 sept. 2013, 12:40
Premierul Victor Ponta a vizitat noile locuinţe ANL pentru tineri din Târgu-Jiu

Un număr de 160 de locuinţe au fost predate luni celor care au reuşit să obţină un apartament sau o garsonieră ANL.

Primul ministru s-a declarat mulţumit de aspectul imobilelor, punctând că acestea sunt mai moderne decât cele realizate în anii anteriori.

‘Foarte bine arată. Acum, să ne iasă programul, să mai vindem din cele vechi ca să avem bani pentru cele noi. Am redus deja preţurile. Toţi banii din vânzare se duc pentru alte locuinţe ANL. Faţă de primele generaţii de locuinţe ANL, acestea arată foarte bine, sunt moderne. Acum am văzut şi eficienţa energetică, este important ca oamenii să plătească puţin la iarnă întreţinerea, că altfel degeaba au casă dacă nu au bani de întreţinere’, a afirmat Victor Ponta.

Conform legii, chiriaşii pot să cumpere locuinţa ANL după o perioadă de un an.

‘Au fost deja scoase la vânzare, începând cu 31 iulie a ieşit hotărârea de Guvern, pentru prima dată Guvernul României a stabilit un plafon doar pentru Prima Casă pentru chiriaşii ANL, deja avem un număr de 2.500 de cereri. Sperăm ca din vânzările de anul acesta să ne asigurăm un buget consistent pentru anul viitor. Legea prevede foarte clar că toţi banii obţinuţi din vânzări vor fi investiţi în noi construcţii’, a precizat directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, Dumitru Nancu.

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Gloria Bistrița a detronat-o pe CSM București și a câștigat în premieră titlul de campioană. România, trei echipe în viitorul sezon din Champions League?! Update
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Cum schimbi cel mai avantajos lei în euro în 2026. Trucurile folosite de români pentru curs mai bun
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul ANAF pentru persoanele fizice! Declarația care trebuie depusă până luni, 25 mai. Este obligatorie
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi