Sorin Oprescu încearcă să obțină anularea unei părți din condamnarea definitivă primită în dosarul de corupție, invocând prescripția pentru infracțiunile de luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat.
Fostul primar al Capitalei, care se află în Grecia, a fost reprezentat de avocat la termenul de miercuri, iar Tribunalul București urmează să se pronunțe pe 7 octombrie.
Apărarea lui Sorin Oprescu susține că termenul de prescripție ar fi început să curgă cu mai mulți ani înainte de momentul reținut în condamnarea definitivă.
Citește și : Lovitură dură pentru Călin Georgescu! Procurorii DIICOT au pus sub sechestru vila sa din Mogoșoaia DOCUMENT
Avocatul a invocat deciziile Curții Constituționale privind prescripția, precum și Decizia nr. 1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în cazul infracțiunii de luare de mită, calcularea termenului se raportează la momentul pretinderii folosului, nu la cel al primirii efective a banilor.
Unul dintre argumentele apărării pornește de la declarația coinculpatului Bogdan Popa, care ar fi declarat că un director din Primărie, „care avea o relație bună cu primarul general”, „i-a intermediat o întâlnire (cu acesta – n.r.), în vara anului 2012, la care primarul general i-a dat de înțeles că vrea mită de la contractorii privați, așa încât, de pe la sfârșitul anului 2012, a început să împartă mita primită de la contractorii privați cu inculpatul Oprescu Sorin Mircea”.
Pornind de la declarație, avocatul susține că momentul relevant pentru calcularea prescripției nu ar fi cel stabilit în sentința definitivă: „momentul de începere a calculului pentru prescripție nu-l reprezintă data de 5 septembrie 2015, ci acest moment primar, din 2012”, a susținut apărarea, apreciind că termenul de opt ani s-ar fi împlinit „în anul 2020, cel mai târziu la sfârșitul verii”.
Argumentul privind prescripția este folosit de apărare și în cazul infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Avocatul a făcut referire la hotărârea de condamnare, în care se arată că Oprescu „a aderat la un grup infracțional organizat, constituit din inculpatul Popa și martorii denunțători, în anul 2012, cel mai târziu în 2013”.
Pe baza pasajului, apărarea consideră că termenul de prescripție ar trebui calculat începând cel târziu din 2013.
„Prin urmare, socotelile noastre apreciază că termenul de început din calculul prescripției de 8 ani începe, în cel mai rău caz, în anul 2013. Așadar, prescripția s-a împlinit în 2021, cu mult timp înainte de data la care a fost pronunțată decizia definitivă prin care clientul nostru a fost condamnat”, a susținut avocatul, potrivit sursei citate.
Procurorul s-a opus, însă, solicitării și a cerut respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Context
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în mai 2022 de Curtea de Apel București la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuz în serviciu și spălarea banilor.
Dosarul viza un sistem de corupție din administrația Capitalei, iar procurorii au susținut că, în septembrie 2015, Oprescu a primit 25.000 de euro de la Bogdan Popa, fost director în cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane.
După pronunțarea condamnării definitive, Oprescu nu a fost găsit în România și a fost dat în urmărire. La 17 mai 2022, el a fost localizat și reținut în Grecia, însă autoritățile elene au refuzat ulterior predarea sa către România.
Citește și : Consilier USR, printre cei arestați după protestul ciobanilor din Piața Victoriei
În 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul în casație formulat de Oprescu, astfel că sentința de 10 ani și 8 luni a rămas în vigoare la acel moment.
În octombrie 2025, Curtea de Apel București i-a redus însă pedeapsa cu un an, la 9 ani și 8 luni de închisoare, după ce a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu pentru care primise trei ani de închisoare fusese dezincriminată în urma deciziilor Curții Constituționale. Decizia a fost definitivă.