Mesaj RO-Alert, ţintă aeriană, detectată la 20 kilometri est de Galaţi. Două aeronave F-16, ridicate de la sol

Locuitorii din Galaţi şi Tulcea au primit mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Rusia ar pregăti atacuri asupra Italiei, Franței și Spaniei.
Filip Stan
25 sept. 2026, 07:10
Mesaj RO-Alert, ţintă aeriană, detectată la 20 kilometri est de Galaţi. Două aeronave F-16, ridicate de la sol

O ”ţintă aeriană” a fost detectată, în noaptea de joi spre vineri, la 20 kilometri est de Galaţi, astfel că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost ridicate pentru a monitoriza situaţia, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Totodată, a fost emis mesaj RO-Alert pentru populaţia din estul judeţului Galaţi şi nordul judeţului Tulcea. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional, arată MApN.

”Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat vineri dimineaţă, 25 septembrie, o ţintă aeriană ce evolua la 20 kilometri Est de Galaţi. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat pentru monitorizarea situaţiei”, a anunţat MApN.

Doi morți și cel puțin 36 de răniți după un atac rusesc cu drone asupra Kievului. A fost lovită o piață istorică din apropierea gării centrale

Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Estul judeţului Galaţi şi Nordul judeţului Tulcea, iar la ora 03.27 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Alerta aeriană pentru Estul judeţului Galaţi şi Nordul judeţului Tulcea a încetat la 04.14.

”Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional”, a precizat MApN.

Oamenii au fost sătuiţi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie sau, în lipsa acestora, să rămână în case.

Amintim că la Galaţi anul acesta s-a produs cel mai grav incident provocat de o dronă în contextul războiului de agresiune declanşat de Rusia în Ucraina. Pe 29 mai, o dronă de tip Geran-2 de provenienţă rusească s-a prăbuşit pe un bloc din oraş provocând o explozie şi un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite şi transportate la spital.

Ultimul incident cu o dronă pe teritoriul României a avut loc miercuri dimineaţă. O dronă a pătruns în spaţiul aerian al ţării noastre prin nordul judeţului Botoşani şi s-a prăbuşit patru minute mai târziu în zona localităţii Solca, din judeţul Suceava.

Avertisment. Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra Italiei, Franței și Spaniei

Rusia ar pregăti atacuri cu drone asupra Italiei, Franței și Spaniei. Avertismentul a fost lansat de serviciile secrete americane, potrivit unor publicații europene. Mai multe guverne din Europa au fost avertizate.
Potrivit presei italiene, care preia El Mundo, dronele sunt ascunse în containere pe nave comerciale. O sursă apropiată Ministerului Apărării din Lituania, citată sub anonimat, a spus că o astfel de operațiune „nu este deloc dificilă”.

Publicația spaniolă amintește că Moscova consideră statele care înarmează Ucraina drept participante la război. Până acum, Kremlinul a acționat sub așa-numitul „prag al războiului”, evitând un răspuns coordonat al NATO. În paralel, Rusia ar fi intensificat sabotajele împotriva țărilor care sprijină Kievul.

Cel mai grav episod recent a implicat drone înarmate la aeroportul din Leipzig. Autoritățile germane l-au atribuit serviciilor secrete ruse.

Lituanienii știu despre ce e vorba: Gerbera are aproximativ doi metri lungime și 2,5 metri de la o aripă la alta. Drona cântărește până la 18 kilograme și atinge aproximativ 160 de kilometri pe oră. Autonomia declarată este de 600 de kilometri, în funcție de încărcătură și de vânt.

O navă comercială poate transporta mai multe astfel de drone, mai ușor de lansat decât un Shahed sau un Geran. Lansată la 200-300 de kilometri de coastă, drona ar ajunge la țintă în puțin peste o oră. Încărcătura explozivă redusă nu poate distruge o structură mare. Poate însă provoca un incendiu, avaria unor instalații sau închide temporar un port ori un aeroport.

Rusia, în criză uriașă de carburanți după ce Ucraina i-a distrus rafinăriile. Au reapărut cozile la benzinării și raționalizarea pe sistemul ”cu soț/fără soț”

Lituania a aflat de planuri după vizita directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova, pe 25 august. Potrivit Wall Street Journal și Politico, Ratcliffe a avertizat Rusia împotriva oricărui atac sau provocări la adresa NATO.

Guvernele de la Roma, Paris și Madrid ar fi fost informate despre posibila operațiune. Avertismentul coincide cu reacția lui Emmanuel Macron, care a convocat Consiliul de Apărare pe 16 septembrie. Două zile mai târziu, a chemat la Élysée liderii partidelor și candidații la prezidențialele din 2027.

Mai mulți analiști citați de El Mundo confirmă existența unui raport CIA, circulat între ministerele de externe europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
A fugit din Siberia și până la 19 ani a făcut mai multe milioane de dolari, decât Sorana Cîrstea în toată cariera
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Două autoturisme ajung simultan într-o intersecție nedirijată, fără indicatoare sau semafoare. Ambele merg înainte. Care are prioritate?
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
MediaFlux
Cea mai mare pensie din România. Șefa Casei de Pensii anunță ce a lucrat românul
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România